Cât rezistă cafeaua de specialitate și ce o diferențiază de cea din comerț. „E greșit asociată cu gustul de ars și amar”

0
Publicat:

Cafeaua din comerț, ca să poată rezista, este extraprăjită. În urma acestui proces, elimină toți acizii din bobul de cafea, astfel încât în timp nu mai sunt elemente care se pot altera. 

Prăjitoria Noir Coffee Roasters FOTO Arhiva companiei

În urmă cu un deceniu, cafeaua de specialitate reprezenta un segment infim din piața totală – sub 2,5%. Astăzi, nișa se află în plină expansiune. Românii care au prins gustul adevărat și nealterat al unei cafele bune, rareori se mai întorc la sortimentele „de raft”. 

Termenul de „cafea de specialitate” a fost folosit pentru prima dată în 1974 de către Erna Knutsen, într-un număr al Revistei Comerciale Ceai Si Cafea. Aceasta a folosit acest termen pentru a descrie boabele cu cel mai bun gust, care sunt cultivate în microclimate speciale.

Specialiştii spun că o cafea este perfectă atunci când se poate bea fără zahăr. Fabricarea acesteia presupune nenumărate detalii. Experţii iau în calcul elemente multiple, începând de la locul unde a fost cultivată cafeaua, până la timpul şi temperatura de prăjire.

Cine poate impune standarde unui produs precum cafeaua? Organizațiile din industrie, cum ar fi Asociația Cafelei de Specialitate – Specialty Coffee Association (SCA), Institutul pentru Calitatea Cafelei –Coffee Quality Institute (CQI) și World Coffee Research (WCR). Acestea se află în spatele efortului colaborativ de a defini cât mai bine posibil ce înseamnă „specialitate”. Contribuie, astfel, la crearea unei rubrici pentru evaluările fizice și senzoriale.

SCA, de exemplu, oferă definiții pentru toate potențialele defecte fizice prezente în cafea și le atribuie valori corespunzătoare, creând astfel o modalitate clară de notare a cafelei verzi. Unele defecte sunt minore, dar altele pot crea arome în cafea în același mod în care o frunză putrezită de salată poate schimba o aromă de verdeață de altfel delicată.

Prăjirea și gustul final

Nivelul prăjirii unei cafele de specialitate contează enorm de mult. Aici vorbim de cât de mult stau boabele la prăjit și la ce temperatură sunt prăjite. 

Concret, o cafea proaspăt prăjită este ideal să fie consumată în două săptămâni de la data prăjirii. Cafeaua de specialitate nu o să reziste niciodată pe rafturi mai mult de trei luni. Iar aceasta este dovada faptului că este o cafea de calitate.

Majoritatea oamenilor văd cafeaua doar când este maro închis, dar înainte ca boabele să fie prăjite, acestea sunt roșii, galbene și verzi, doar apoi devin brune. În fiecare etapă de prelucrare, cafeaua își schimbă culoarea, transformându-se de la o cireașă viu colorată într-un bob de culoare închisă”, explică reprezentanții unui cunoscut brand de cafea din Iași. 

Concret, cafeaua de specialitate are un ciclu complex, iar rezultatul acestuia depinde foarte mult de toți cei implicați în proces. De la creștere, cultivare, procesare, achiziție și analiza cafelei verzi, până la prăjire, măcinare și preparare.

Când gustăm dintr-o cafea de specialitate, trebuie să ne-ndrăgostim de aromele dulci, naturale și complexe. În prezent, cafeaua este greșit asociată cu gustul de ars și amar”, adaugă antreprenorii ieșeni. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute