Cartel Alfa cere retragerea proiectului de vaccinare obligatorie a personalului medical: „Reprezintă o acţiune dictatorială”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartel Alfa: Considerăm că responsabilitatea situaţiei actuale din România revine exclusiv guvernului actual” FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Cartel Alfa cere Guvernului retragerea de urgenţă a proiectelor de lege privind vaccinarea obligatorie a personalului medical deoarece nu ţine cont de legislaţia muncii şi „reprezintă o acţiune dictatorială”. Totodată, solicită ca trei reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale şi trei ai confederaţiilor patronale să facă parte din Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU).

„Guvernul a pregatit modificarea legislaţiei în vederea trimiterii la Parlament a unor proiecte de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul asistenţei sociale şi în domeniul sanitar pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private, prin care impune ca personalul medical care nu prezintă certificatul digital al UE privind vaccinarea anti-COVID-19 să aibă contractele de muncă suspendate pentru 30 de zile. În plus, prevederile proiectelor de lege pun în seama salariaţilor costurile de testare. 

Solicităm retragerea urgentă a proiectelor de lege in vederea modificarii lor. De asemenea, cerem ca trei reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale si trei ai confederaţiilor patronale să facă de drept parte din Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, transmite confederaţia sindicală prin intermediul unui comunicat de presă.

CNS Cartel ALFA precizează că s-a exprimat anterior, atât prin voturile şi poziţiile reprezentanţilor săi în cadrul structurilor de dialog social, cât şi prin poziţii publice, împotriva unor astfel de reglementări abuzive. 

Confederaţia sindicală reaminteşte motivele pentru care cere „de urgenţă” retragerea acestui proiect: 

-  Iniţiativa reprezintă o actiune dictatorială a guvernului, care continuă pe linia guvernării prin ameninţare şi şantaj. Este o acţiune cu atât mai aberantă cu cât vizează tocmai personalul din sănătate, sfidând efortul si sacrificiul acestor lucrători pe toată perioada pandemiei; 

-  Este o actiune care nu face decât să crească şi mai mult neîncrederea în guvern şi autorităţi, încredere subminată sistematic prin măsuri inconsecvente şi  contradictorii; de exemplu:

  • organizare de festival-spectacole de 75.000 de persoane fără distanţare şi mască,
  • congrese de 5.000 persoane în spaţii interioare fără mască şi distanţare,
  • măsluirea/ascuderea de date oficiale pentru a servi intereselor imediate ale unui partid politic,
  • ignorarea vocii experţilor; un model de comportament sfidător al decidenţilor (câţi parlamentari au certificat verde, de exemplu?);
  • în schimb, în tot acest timp, manifestările publice în aer liber au fost şi sunt restricţionate la maxim 100 persoane care trebuie să poarte mască şi să păstreze distanţarea;

 - Nu ţine cont de legislaţia muncii, care prevede că sănătatea şi securitatea în muncă intră în sarcina şi obligaţia angajatorului, acest aspect cuprinzând şi costurile; măsurile propuse reprezintă in acelaşi timp o reducere a dreptului constituţional la muncă”, potrivit sursei citate.

CNS Cartel ALFA afirmă că susţine vaccinarea la cerere şi că testarea periodică ar trebui să se faca pe cheltuiala angajatorului. 

„Precizăm faptul că poziţia noastră este de susţinere a vaccinării la cerere, aşa cum au făcut cu succes multe state, prin măsuri coerente si de informare adecvată, explicare şi, în general, printr-o politică de transparenţă şi comportament adecvat la nivel de decidenţi, nu prin măsuri dictatoriale! Este necesar ca testarea periodică să se faca pe cheltuiala angajatorului şi numai în cazul constatării existenţei simptomelor. Considerăm că responsabilitatea situaţiei actuale din România (neîncrederea populaţiei şi escaladarea crizei sanitare cu toate consecinţele sale economice şi sociale) revine exclusiv guvernului actual”; mai arată sursa citată.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei