Avertizare meteo: informare de ploi şi vânt, emisă pentru mai multe zone din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se află, până marţi seara, sub avertizare meteo de ploi şi vânt. Informarea va intra în vigoare luni, la ora 14.00, şi va expira marţi, la ora 20.00. De asemenea, hidrologii au emis o avertizare de Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Harghita şi Mureş.

Potrivit ANM, în după-amiaza zilei de luni şi în noaptea de luni spre marţi în Maramureş, Crişana, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi local în nordul Moldovei, în Oltenia şi în zonele de munte vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat chiar vijelii şi căderi de grindină. 

Avertizare meteo: cantităţi de apă de până la 40 de litri pe metru pătrat 

Cantităţile de apă vor depăşi local 15 - 20 de litri pe metru pătrat şi pe spaţii mici 30 - 40 de litri pe metru pătrat.

În cursul zilei de marţi, 26 mai, va mai ploua cu precădere în nordul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi munte, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25 de litri pe metru pătrat.

Administraţia Naţională de Meteorologie emisese duminică o informare de instabilitate atmosferică valabilă până marţi, la ora 9.00.

În noaptea de duminică spre luni au fost sub avertizare de ploi şi vijelii Banatul, Oltenia, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi zonele montane aferente.

Cod galben de inundaţii emis pentru judeţele Harghita şi Mureş

Hidrologii au emis o atenţionare de cod galben de inundaţii pentru râul Gurghiu şi afluenţi mici ai Mureşului, în judeţele Harghita şi Mureş, valabilă până la ora 20.00.

Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe Gurghiu şi afluenţii mici ai Mureşului aferenţi sectorului aval Topliţa - amonte confluenţa Gurghiu, judeţele Harghita şi Mureş, se arată în atenţionare.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinul superior al râului Gurghiu în amonte de staţia hidrologică Lăpuşna şi pe afluenţi mici ai râului Mureş aferenţi sectorului staţiei hidrologice Gălăoaia.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Prognoza meteo pe două săptămâni: Sfârşitul lunii mai aduce temperaturi ridicate, dar şi ploi

 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pe două săptămâni. Potrivit specialiştilor, în perioada 18 – 31 mai, temperaturilor vor fi ridicate, chiar şi de 29 de grade în unele zone, însă sunt aşteptate şi precipitaţii însemnate cantitativ. 

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa