Aproape 63.500 de copii au beneficiat de o formă de protecţie specială anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 18.000 de copii se aflau într-un serviciu public de plasament la sfârşitul anului trecut FOTO Adevărul

Aproape 63.500 de copii erau, la sfârşitul anului trecut, în sistemul de protecţie specială, cu 2.254 mai puţini decât la sfârşitul anului 2011.

Direcţia Naţională pentru Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii a precizat, pentru Mediafax, că dintre cei  63.448 de copii care beneficiază de protecţie specială, cei mai mulţi (38.858) erau în servicii de tip familial. Dintre aceştia, 19.143 se aflau în grija unor asistenţi maternali, 15.857 la rude şi 3.858 se aflau în grija altor familii sau persoane.

22.798 de copii se aflau în servicii de tip rezidenţial, cei mai mulţi (18.793) în servicii publice. Doar 4.005 copii cărora a trebuit să li se acorde un alt tip de protecţie decât cel parental se află în serviciile private.

Moldova, regiunea cu cei mai mulţi copii abandonaţi

Moldova este regiunea cu cei mai mulţi copii care au fost abandonaţi sau au avut nevoie din alte motive de protecţie specială, 14.070 de minori având nevoie să fie plasaţi în centre sau în asistenţă maternală în această zonă.

Cei mai puţini copii aflaţi în sistemul de protecţie socială, respectiv 4.355, sunt în regiunea Bucureşti – Ilfov. Dintre aceştia, 3.622 de copii beneficiază de protecţie în Capitală.

Peste 8.000 de copii cu dizabilităţi au primit o formă de protecţie anul trecut

În ce priveşte protecţia specială a copiilor cu dizabilităţi, la 31 decembrie 2012 erau înregistraţi în servicii de tip rezidenţial 8.511 copii cu probleme, în 387 de instituţii. Dintre aceştia, 8.303 erau în servicii de tip rezidenţial publice, respectiv 3.946 în centre de plasament clasice, 1.732 în centre de plasament modulate, 414 în apartamente, 2.161 în căsuţe de tip familial şi 50 în alte servicii (serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, adăpost de zi şi de noapte). Alţi 208 copii cu dizabilităţi erau în servicii de tip rezidenţial aflate în subordinea organismelor private acreditate.

Potrivit sursei citate, în departamentul „Protecţia Copilului” de la Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) erau angajate 32.413 de persoane, cu 905 mai puţine decât la sfârşitul lui 2011 şi cu 200 mai puţine decât în luna iunie a anului trecut.
 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG