Aproape 20.000 de medici şi asistenţi medicali au intrat în grevă japoneză. Dacian Cioloş: „Bugetul actual nu permite majorarea salariilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 20.000 de medici şi asistenţi medicali sunt în grevă japoneză, astfel că timp de o săptămână vor purta banderole la serviciu, în timpul programului. Printre revendicări se numără aplicarea Legii salarizării unitare, acordarea sporurilor şi asigurarea în regim gratuit şi prioritar a serviciilor medicale acordate personalului angajat în sistemul de sănătate.

Aproximativ 20.000 de medici şi asistenţi medicali sunt în grevă japoneză, acţiunea de protest fiind solicitată de oamenii din sistem, a declarat preşedintele Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR), dr. Victor Eşanu,citat de news.ro.

Acesta a precizat că organizaţia sindicală pe care o reprezintă are ca membri 2.200 de medici, iar liderul Federaţiei „Hipocrat", Ion Cotojman, a precizat că structura sindicală pe care o reprezintă are alţi 12.000 de membri.

Cotojman a mai spus că, în plus, pentru prima dată, acţiunilor de protest iniţiate de cele două federaţii se alătură Societatea Naţională a Medicinei de Familie şi Alianţa Medicilor, astfel că se estimează că numărul angajaţilor din sistemul sanitar care vor participa la greva japoneză ajunge la 20.000.

Cioloş: „Nu avem de unde să luăm bani”

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, că bugetul actual nu permite majorarea salariilor în Sănătate, aşa cum solicită medicii. Acesta a explicat că singura variantă ar fi să ia bani de la alt domeniu, dar a arătat că revendicările medicilor vor fi analizate.

„Cunoaşteţi bine bugetul care a fost aprobat de Parlament la sfârşitul anului trecut. Am spus că în acest buget trebuie să lucrăm. Acesta este bugetul, nu avem de unde să luăm mai mult decât dacă luăm de un domeniu ca să punem la alt domeniu. Dar marja pe care o avem bugetară ştiţi că este foarte restrânsă pentru că, pe de o parte, s-au aplicat măsurile de relaxare fiscală şi în acelaşi timp au crescut şi salariile în anumite domenii, atât în sănătate şi educaţie, cât s-a putut anul trecut, dar şi în administraţia publică”, a declarat premierul Dacian Cioloş.

În ceea ce priveşte revendicările cadrelor medicale, premierul arătat că ele sunt un subiect care trebuie discutat, fiind conştient de situaţia dificilă din domeniul Sănătăţii.

Ce cer angajaţii din sănătate

Solicitările Federaţiei Sindicale „Hipocrat” şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFMSR) vizează aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară şi în sănătate, în sensul reîncadrării personalului având ca valoare de referinţă salariul minim brut pe economie de 1.250 lei, acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, precum sporul de condiţii deosebite de muncă, sporul de doctorat, respectarea normei de muncă şi a timpului de muncă şi de repaus pentru toate categoriile de personal din Sănătate, prin reducerea până la eliminare a deficitului de personal (lipsa personalului din sistemul sanitar duce la o normă de muncă efectivă mare, timpul de repaos şi de refacere fiind mult mai redus decât timpul de muncă), asigurarea în regim gratuit şi prioritar a serviciilor medicale acordate personalului angajat în sistemul de sănătate şi creşterea valorii decontate pentru serviciile medicale din spitale, ambulator şi medicină de familie.

Astfel, în perioada 21 – 27 martie, protestatarii vor fi în grevă japoneză şi vor purtea banderole la serviciu, pe 28 martie îşi vor susţine revendicările la Camera Deputaţilor, în Comisia de Sănătate, iar pe 31 martie şi 7 aprilie vor avea loc pichete la Ministerul Muncii şi respectiv Ministerul Sănătăţii.

Între 11 şi 17 aprilie se organizează grevă de avertisment, cu încetarea activităţii timp de două ore, iar pentru 18 aprilie se anunţă grevă generală, cu susţinerea unei treimi din activitate şi asigurarea urgenţelor.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice