Alexandru Rafila spune că 3.152 de paturi sunt disponibile în spitale, la nivel naţional, pentru asistenţa medicală a răniţilor din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că s-a identificat un număr de 3.152 de paturi disponibile, la nivel naţional, în spitale, pentru asistenţa medicală a răniţilor din Ucraina.

Acesta a precizat că un număr mare de paturi a fost alocat în judeţele care fac graniţă cu Ucraina:

  • Satu Mare - 276 de paturi
  • Maramureş - 141 de paturi
  • Suceana, 101 paturi
  • Iaşi - 120
  • Vaslui, 256 de paturi

În centrele universitare se află de asemenea un număr mare de paturi, Bucureştiul având peste 570 alocate acestei categorii.

„În momentul de faţă, am inventariat lista spitalelor şi a locurilor, pentru fiecare specialitate, în care ar putea fi tratate persoanele rănite în Ucraina. Am identificat un total de 3.152 de paturi disponibile”, a spus ministrul.

Alexandru Rafila a arătat că acestea se adaugă sistemului de spitale militare, care au alt tip de organizare.

De asemenea, a mai anunţat că Ministerul Sănătăţii susţine campania de donare de sânge. „Am avut încă de la sfârşitul acestei săptămâni o şedinţă cu directorul Institutului Naţional de Hematologie şi cu directorii centrelor de transfurii din fiecare judeţ, am lansat această campanie şi o vom face publică”, a arătat Rafila, precizând că sunt cel puţin 42 de locaţii unde se poate dona sânge pentru Ucraina. 

Rafila a spus că s-a decis ca toate aceste centre de donare de sângă să îşi prelungească programul de lucru până la 17.30, şi se încearcă organizarea ca programul să funcţioneze şi sâmbătă. 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux