ALERTĂ Gripa a revenit în România. Alte două decese au fost confirmate de Ministerul Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 50 de ani din judeţul Mureş şi un bărbat în vârstă de 45 de ani din judeţul Galaţi sunt victime ale virusului gripei sezoniere. Cele două decese au fost deja confirmate de oficialii din Ministerul Sănătăţii, care susţin însă că ambele persoane, deşi sufereau de patologii grave şi se aflau la risc, nu erau vaccinate antigripal.

Potrivit unei informări a Institutului Naţional de Sănătate Publică privind cele două decese confirmate cu virus gripal A(H1)pdm09, femeia în vârstă de 50 ani, din judeţul Mureş, a avut obezitate şi diabet zaharat tip II şi a avut cauză de deces insuficienţă respiratorie acută, insuficienţă renală acută, bronhopneumonie, gripă.

Boala în acest caz a debutat pe data de 19 ianuarie, persoana fiind internată abia pe 24 ianuarie la SCJ Mureş — Secţia Boli infecţioase I, apoi transferată în Secţia ATI, pe 27 ianuarie.

Femeia în cauză a fost ventilată mecanic şi a primit tratament antiviral în perioada 24 ianuarie — 1 februarie (data decesului).

„Proba recoltată — secreţie naso-faringiană — a fost trimisă de către DSPJ pentru diagnosticul virologic, pe data de 28 ianuarie 2014, la INCDMI Cantacuzino. DSPJ — Compartimentul de Epidemiologie a primit rezultatul pe data de 30 ianuarie ora 15,02: pozitiv virus gripal tip A(H1)pdm09. Conform DSP Mureş, pacienta nu fusese vaccinată antigripal (nu s-a prezentat la medicul de familie pentru vaccinare, deşi fusese informată de acesta). Nu a fost identificat contact cu un caz confirmat cu virus gripal. Contacţii pacientei, identificaţi în cursul investigaţiei epidemiologice efectuate de DSPJ, sunt supravegheaţi clinic de medicul de familie. Până în prezent nu au fost comunicate cazuri secundare”, precizează INSP.

Potrivit sursei citate, bolnava a fost izolată pe tot parcursul spitalizării, s-au respectat precauţiunile universale şi s-a efectuat dezinfecţie terminală după transfer.

În ceea ce priveşte bărbatul de 45 de ani din Galaţi care a decedat, acesta era cunoscut cu obezitate gr.III, diabet zaharat tip II, hepatită cronică, în acest caz boala debutând pe data de 24 ianuarie.

„A fost internat în Spitalul de Boli infecţioase Galaţi pe data de 28 ianuarie şi transferat la SJU Galaţi-Secţia ATI pe data de 29 ianuarie. A fost ventilat mecanic. Pacientul a primit tratament antiviral în perioada 29 ianuarie — 1 februarie. Decesul s-a produs pe data de 1 februarie cu diagnosticul: insuficienţă cardio-renală, infarct miocardic acut posterior ventricular stâng, nefropatie diabetică. În 3 februarie s-a confirmat de Institutul Cantacuzino Bucureşti cu infecţie gripală cu virus A(H1)pdm09. În opinia noastră, infecţia gripală a agravat patologia de bază”, susţine INSP.

Pacientul nu fusese vaccinat antigripal (contraindicat medical din cauza unei polialergii) şi nu a fost identificat contact cu un caz confirmat cu virus gripal.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete