Alegerea carierei, decisivă pentru sănătate. Sfatul unui specialist: „Meseria să aibă legătură cu o pasiune existentă încă din copilărie“

0
Publicat:

Finalizarea studiilor este un moment foarte important pentru tineri, fiind perioada în care trebuie să își aleagă un drum în viață. De multe ori, acest drum este reprezentat de o carieră pe care să o urmeze.

Tineri la interviu de angajare SURSĂ FOTO Shutterstock

Dar, susțin specialiștii, foarte mulți tineri nu știu ce vor face după ce ies de pe băncile facultăților sau a liceelor. Astfel, mulţi dintre ei ajung să aibă meserii pe care nu le apreciază, doar pentru a obţine un venit lunar. Acest lucru, susţin psihologii, poate dăuna chiar şi sănătăţii.

Tinerii ar trebui să îşi urmeze pasiunile

Conform psihologilor, există foarte mulţi tineri care se angajează doar pentru a obţine un venit lunar, fără ca ocupația aleasă să le provoace altă satisfacţie.

Astfel, specialiştii spun că ar fi indicat ca meseria să aibă legătură cu o pasiune existentă încă din copilărie.

Întâlnim foarte mulți tineri care nu reușesc să se orienteze profesional. Termină studiile și nu reușesc să își găsească de muncă, nu știu încotro să se îndrepte. De multe ori, acest lucru se întâmplă pentru că tinerii și-au ales facultatea întâmplător, fără a fi vorba despre un vis sau o pasiune. Astfel, avem absolvenți în diferite domenii, care nu vor folosi niciodată ceea ce au învățat pe băncile școlii. Este foarte important ca un tânăr să își stabilească un drum cât mai devreme, poate din timpul liceului", a precizat Andreea Coman, psiholog clinician.

Totodată, psihologii susţin că acest lucru poate conduce la apariţia unor probleme de sănătate destul de delicate, procum depresia sau anxietatea.

„Este neplăcut să mergi la serviciu doar pentru un salariu lunar, fără să simţi măcar un pic de plăcere. Acest lucu poate cauza şi probleme de sănătate. Avem pacienţi care se confruntă cu depresia, cu stări de anxietate, din cauza locului de muncă", a adăugat psihologul ieşean.

Tinerii româniei, în şomaj

Datele oferite de Eurostat ne arată că în România există o rată a şomajului de 22.2% în rândul tinerilor cu vârsta sub 25 de ani. Astfel, România ocupa anul trecut a patra poziție în clasamentelor țărilor membre ale UE, după Spania, Grecia și Suedia.

La nivelul Uniunii Europene, rata șomajului în rândul tinerilor a fost de 14,5%. România are printre cele mai mari rate ale șomajului în rândul tinerilor dintre statele membre ale Uniunii Europene, arată datele de la Eurostat. 

La vârsta de 15 ani, aproape 100 % din populația UE și a statelor membre este încă la școală. Pe măsură ce tinerii îmbătrânesc, mulți intră în forța de muncă, devin angajați, șomeri sau rămân în afara forței de muncă. Nu toți tinerii fac această tranziție la aceeași vârstă, așa că are loc o creștere treptată a numărului de tineri în forța de muncă”, apreciază reprezentanții Eurostat.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice