A murit Dănuț Caramihai, unul dintre membrii grupului Vouă. „A plecat dintre noi total neașteptat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dănuț Caramihai, unul dintre carismaticii membri ai grupului Vouă, a murit duminică. Anunțul a fost făcut luni dimineață pe pagina oficială a grupului, unde colegii și-au exprimat durerea față de pierderea „total neașteptată” a artistului.

„Câtă durere! Suntem în această familie unită de peste un deceniu, ați urmărit imagini de la spectacolele noastre din toată țara, ținute cu zâmbetul pe buze... Când pierzi pe cineva drag din familie, cuvintele sunt neputincioase să-ți exprimi durerea! A plecat dintre noi, total neașteptat, Dănuț Caramihai, cel mai luminos membru al trupei, lăsând un gol imens în sufletele noastre! În mod sigur, nu-i vom uita niciodată zâmbetul celui care a contribuit din plin la succesul Grupului VOUĂ și în anii '80, când era student, și în ultima perioadă! Mulțumim pentru pentru TOT, Dănuț !”, este mesajul colegilor.

 Vestea morții lui Dănuț Caramihai i-a cutremurat pe prieteni și fani.

„Ne rugăm ca prietenul nostru Dănuț Caramihai, unul dintre sufletele mari de la Vouă, să fie iertat, odihnit de Dumnezeu și să cânte măcar puțin și Acolo Sus în Cer!” a transmis actorul Florin Nan.  

Sicriul cu trupul artistului va fi depus, luni, la Capela Cimitirului Belu.

„Ceremonia de la Crematoriul Vitan Bârzești va avea loc marți la ora 13:00”, a anunțat, tot pe Facebook, Ovidiu Mihăilescu, prietenul și colegul lui Dănuț Caramihai. 

Despre Grupul Vouă

În februarie 1982, Adrian Fetecău, pe atunci student în anul V al Facultăţii TCM a Institutului Politehnic Bucureşti, după ce a părăsit Cenaclul Lumină Lină, a înfiinţat Cenaclul Vouă. El a cooptat în formula iniţială a trupei 13 băieţi. Grupul era condus de Adrian Fetecău, secondat de Gelu Ocnaru şi Şerban Drăguşanu.

Tinerii artişti au susţinut un spectacol, în 1985, la Slănic Moldova şi au fost apreciaţi de actorul Constantin Codrescu în „Galele Amfiteatru“. După ce componenţa trupei a suferit modificări într-o jumătate de an, Vouă a devenit o constantă a mişcării culturale studenţeşti şi a avut, până la Revoluţie, 125 de spectacole cu casa închisă în Teatrul „Maria Filotti“ din Brăila, unde director era tot Constantin Codrescu.

În 1985, Cenaclul Vouă avea să devină Grupul Vouă.

Călin Hentea, în „Enciclopedia propagandei româneşti“, apărută în 2012, spunea despre Vouă că „au excelat, astfel, prin cântecele, gesturile şi mai ales textele lor «satiric-subversive», adesea excesiv de acide şi de transparente; nu o dată, studenţii dădeau nişte texte spre aprobare la partid şi ieşeau pe scenă cu altele, riscând diverse sancţiuni“.

Membrii grupului spun că cenaclul de muzică folk şi poezie nu a avut sprijinul niciunei instituţii a statului comunist şi a reprezentat o alternativă, o frondă autentică la atotputernica maşină de propagandă comunist-ceauşistă a Cenaclului Flacăra susţinut de CC al UTC.

Spectacol cu 10.000 de oameni în Regie

În mai 1989, casetele audio înregistrate clandestin ajunseseră să se vândă pe piaţa neagră. Vouă a susţinut un spectacol în aer liber, între căminele Complexului Studenţesc Regie din Capitală, cu 10 000 de spectatori, cifră care reflectă popularitatea trupei în acel moment.

Primele momente de umor difuzate de Televiziunea Liberă pe 27 şi 28 decembrie 1989 au fost cu băieţii din Vouă, înregistrările fiind din două spectacole realizate în '88 şi '89 de echipe TVR, coordonate de Eugen Dumitru.

În 1990, grupul a realizat un turneu mamut în aproape toate oraşele ţării, coordonat de fostul impresar al legendarei formaţii rock Phoenix.

În anii '90, Vouă, care a suferit numeroase schimbări în componenţă, s-a axat pe show-uri în televiziune, aşa cum au făcut şi celelalte grupuri de umor care au „explodat“ după 1989.

Formula Vouă a anilor '90 este cunoscută pentru pastilele zilnice de la Antena 1, iar cea a anilor 2000 pentru sitcom-ul „Baronii“ de la Naţional TV.

După 2010, Vouă a devenit „companie teatrală“, a început să îmbine apariţiile televizate cu spectacole din ce în ce mai dese, revenind la „uneltele tradiţionale“ şi la „mediul tradiţional“, cel studenţesc. În „companie“ au revenit doi vechi colaboratori din anii'80, Ovidiu Mihăilescu şi Dan Caramihai.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice