8.600 de euro, cea mai mare pensie din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare pensie din România se plăteşte unui judecător, care primeşte lunar peste 37.000 RON, adică echivalentul a circa 8.600 de euro, pensie de serviciu pe care magistratul o va primi în continuare, în pofida recalculării pensiilor speciale.

În România, pensia minimă este una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană. În mod paradoxal, cea mai mare pensie plătită de statul român depăşeşte chiar toate pensiile din Europa, potrivit incont.ro, care-l citează pe însuşi premierul Emil Boc, care anunţa pensia magistratului, încercând să justifice necesitatea eliminării pensiilor speciale.

Cea mai mică pensie din România nu depăşeşte cu mult echivalentul a 80 de euro, ceea ce înseamnă că pensia magistratului este de aproximativ o sută de ori mai mare. În celelalte state europene, diferenţa între cea mai mică şi cea mai mare pensie nu este nici pe departe atât de mare, raportul ajungând de multe ori la 1 la 4.

Pentru că magistraţii au reusit să-şi salveze la Curtea Constituţională, pe ultima sută de metri, pensiile de serviciu, judecătorul român cu cea mai mare pensie, va primi în continuare uriaşa sumă de bani.

Începând din iulie, toate pensiile speciale, mai puţin ale magistratilor, vor fi recalculate, iar în unele cazuri reducerile vor ajunge chiar la 80%.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți