8 martie, ziua în care vocile femeilor au devenit imposibil de ignorat. Povestea unei sărbători născute din revoltă și curaj

Ziua Internațională a Femeii, marcată anual pe 8 martie, are rădăcini adânci în mișcările pentru drepturile femeilor din secolul XX. Duminică se împlinesc 51 de ani de când Organizația Națiunilor Unite a stabilit oficial ca această zi să fie dedicată celebrării femeilor din întreaga lume.

Sărbătoarea are însă în spate un secol de luptă pentru drepturi și demnitate.

Primele proteste: New York, 1908

Pe 8 martie 1908, aproximativ 15.000 de femei din industria textilă newyorkeză au ieșit în stradă cerând reducerea programului de lucru, salarii decente și dreptul de vot. A fost unul dintre momentele care au declanșat o mișcare globală.

O muncitoare declara atunci pentru presa vremii: „Am muncit prea mult pentru prea puțin”.

„Degetele ne sângerează, spatele ni se rupe, iar salariile abia ne ajung să ne hrănim copiii. Nu mărșăluim pentru plăcere, ci pentru supraviețuire”, adăuga femeia.

1909: Prima Zi Națională a Femeii în SUA

Un an mai târziu, Partidul Socialist al Americii a instituit 28 februarie drept prima Zi Națională a Femeii, în contextul unei mișcări mai ample pentru drepturi sociale și politice.

1910: Clara Zetkin și ideea unei zile internaționale

Activista germană Clara Zetkin a propus, la Conferința Internațională a Femeilor Socialiste de la Copenhaga, crearea unei Zile Internaționale a Femeii, menită să unească revendicările femeilor din întreaga lume. Propunerea a fost adoptată de peste 100 de delegate din 17 țări.

„Femeile muncitoare trebuie să fie parte din lupta pentru justiție socială. Avem nevoie de o zi a noastră, o zi în care drepturile femeilor să fie în centrul atenției”, spunea Zetkin.

1911: Prima celebrare internațională

Pe 19 martie 1911, Austria, Danemarca, Germania și Elveția au marcat pentru prima dată oficial Ziua Internațională a Femeii. Peste un milion de oameni au participat la mitinguri pentru drepturi egale, protecție împotriva discriminării și acces la vot.

1917: Femeile din Rusia schimbă cursul istoriei

Pe 8 martie 1917, în plin Prim Război Mondial, mii de femei au protestat la Petrograd cerând „pâine și pace”.

Demonstrațiile au declanșat o mișcare care a contribuit la abdicarea țarului Nicolae al II-lea. La scurt timp, femeile din Rusia au obținut dreptul de vot, iar 8 martie a devenit sărbătoare oficială.

„Brutăriile erau goale, fabricile reci. Am strigat: Pâine! Pace! Ajunge de război! Bărbații ne-au avertizat că vom fi bătute, dar foamea era mai puternică decât frica”, își amintea o muncitoare își amintea:

1975: ONU recunoaște oficial Ziua Internațională a Femeii

În 1975, declarat Anul Internațional al Femeii, ONU a stabilit oficial 8 martie ca Zi Internațională a Femeii. De atunci, organizația dedică anual această zi unei teme globale, de la egalitatea de gen la combaterea violenței și susținerea independenței economice.

„Egalitatea nu este un dar, este un drept. Nicio națiune nu a atins încă egalitatea de gen reală”, se sublinia în raportul conferinței din acel an.

România interbelică: începuturile feminismului românesc

La începutul secolului XX, femeile din România luptau pentru acces la educație, drept de vot și condiții de muncă echitabile. În ciuda faptului că multe dintre revendicări au fost câștigate pe hârtie, realitatea socială a rămas mult timp în urmă.

„Nu cerem pomană, cerem dreptate. O națiune nu poate fi liberă dacă jumătate dintre cetățenii ei nu au voce”, spunea Elena Meissner, una dintre cele mai importante sufragete române, în 1912.

Maria Baiulescu, președinta Consiliului Național al Femeilor Române, avertiza:

„Se așteaptă ca femeia să fie pilonul familiei, dar i se refuză dreptul de a învăța și de a vota. Cum putem ridica viitorul României dacă suntem ținute în ignoranță?”

O muncitoare dintr-o fabrică de textile descria în 1918 condițiile dure de muncă:

„Lucrăm din zori până în amurg, cu degetele carne-vie. Astăzi ridicăm vocea pentru că nicio femeie nu ar trebui să aleagă între foame și demnitate.”