500 de români cu boli cardiovasculare,  inclusiv fibrilaţie atrială, au fost depistaţi în doar 10 zile de testare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
600 de persoane, testate în cele zece zile ale campaniei „Spune ce ai pe inimă” FOTO Rogalski PR

Peste 600 de persoane au fost testate în cadrul unei campanii de informare pentru depistarea precoce a fibrilaţiei atriale. Din totalul celor testaţi, 456 au prezentat risc pentru patologie cardiovasculară, au arătat rezultatele campaniei, intitulată „Spune ce ai pe inimă”, care s-a desfăşurat în perioada 25 octombrie – 3 noiembrie.

„De multe ori, bolile cardiovasculare sunt subestimate din punct de vedere al prognosticului. Insuficienţa cardiacă are un prognostic la 5 ani mai prost decât majoritatea formelor de cancer, adică mai mulţi pacienţi depistaţi cu insuficienţă cardiacă severă mor în primii 5 ani de la diagnosticare decât cei diagnosticaţi cu majoritatea formelor de cancer”, a declarat doctorul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).  

Românii nu ştiu ce înseamnă fibrilaţia atrială

De altfel, peste 50% dintre cei testaţi nu ştiau ce înseamnă fibrilaţia atrială, iar foarte puţini ştiau că suferă de această afecţiune, dar nu o tratau. Dintre cei 614 pacienţi testaţi, 27% au vârsta cuprinsă între 66 şi 75 de ani, iar 31% între 56 şi 65 de ani. În cadrul campaniei, au fost testaţi şi 43 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani.

Fibrilaţia atrială este una dintre cele mai frecvente tulburări de ritm cardiac, prezentă în special la persoanele în vârstă. În mod normal bătăile inimii sunt ritmice, în timp ce o inimă aflată în fibrilaţie bate neregulat şi nu poate pompa tot atât de mult sânge ca una normală, potrivit unui comunicat de presă.

Cercetările recente arată că fibrilaţia atrială este unul dintre principalii factori care conduc la accidentele vasculare cerebrale.Anual, aproximativ 3 milioane de oameni din întreaga lume suferă un accident vascular cerebral cauzat de fibrilaţia atrială.

Fibrilaţia atrială duce la accident vascular cerebral

„Am vrea sa oamenii să înţeleagă că diagnosticarea fibrilaţiei atriale se face simplu, cu un EKG şi un stetoscop. Însă complicaţiile fibrilaţiei atriale netratatepot fi dintre cele mai severe, de la accidente vasculare cerebrale, până la insuficienţă cardiacă, finalizate cu invaliditate sau chiar moartea pacienţilor”, a declaratOana Năstase, medic cardiolog, membru al Societăţii Române de Cardiologie.  

La nivel european se apreciază că aproximativ 6 milioane de persoane suferă de această afecţiune tăcută, iar în România se estimează că aproximativ 200.000 de oameni au fibrilaţie atrială.

Fibrilaţia atrială se asociază cu un risc de 5 ori mai mare de a dezvolta un accident vascular cerebral. Totodată, accidentele vasculare cerebrale la pacienţii cu fibrilaţie atrială cresc cu 70% riscul de mortalitate, prelungesc cu 20% spitalizarea şi reduc cu 40% rata de recuperare.

Citeşte şi:

Poveşti impresionante ale unor oameni care s-au trezit din morţi

De mii de ani, oamenii încearcă să găsească cheia nemuririi, iar ştiinţa a făcut primii paşi în acest sens prin criogenie, prin transferarea memoriei umane într-un computer sau prin modificarea ADN-ului. Însă, dincolo de descoperirile ştiinţifice, există oameni care au reuşit să „fenteze” moartea. Chiar de mai multe ori.

VIDEO Dumnezeu în sala de operaţie: cum pot ajuta un bolnav rugăciunea şi telepatia

Sala de operaţii este considerată de mulţi medici un sanctuar, unde se întâlneşte umanul cu divinul. La Adevărul Live de la ora 15.00 a venit să povestească despre astfel de revelaţii profesorul doctor Nicolae Constantinescu, chirurgul care a efectuat peste 8.000 de intervenţii şi căruia „i-a ajutat Dumnezeu“ să fie medic de gardă atât în timpul violenţelor de la Revoluţie, cât şi la Mineriadă.

Spasmofilia este, de fapt, o confuzie medicală

Potrivit specialiştilor, spasmofilia nu mai este recunoscută ca boală în medicina modernă. Iar crizele de spasmofilie sunt, de fapt, manifestări ale altor afecţiuni sau tulburări ale organismului, cum ar fi dezechilibrele de metabolizare a calciului.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două