5 lucruri pe care nu ar trebui să le faci la restaurant

0
Publicat:

Cui nu-i place să iasă în oraș la masă? Fie că ești în căutarea unei gustări sau a unei cine de lux, există o mulțime de opțiuni care să-ți satisfacă apetitul. Există, însă, și câteva reguli nescrise despre ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă un client, într-un restaurant.

Reguli nescrise pentru vizitele la restaurant FOTO Shutterstock

Darron Cardosa, autor și blogger care a lucrat mai mult de trei decenii ca ospătar, a explicat în cadrul emisiunii TODAY, care sunt cele 5 lucruri pe care un client nu ar trebui să le facă niciodată într-un restaurant.

1. Nu rearanja mesele  

Clienții nu se află la un restaurant pentru a se juca Tetris. 

„Acele mese sunt așezate acolo metodic”, a spus Cardosa.

El a precizat că ospătarii știu care sunt mesele de care trebuie să se ocupe, iar clientul nu are voie să facă schimbări.

„Dacă începi să muți mesele dintr-o parte în alta, totul devine confuz, iar chelnerii nu mai știu care sunt mesele lor”, a explicat acesta.

2. Nu folosiți meniul fără să vă spălați pe mâini imediat după

Deși sunt vitale pentru restaurante, meniurile sunt „dezgustătoare”, spune acesta. 

„Nu aș folosi niciodată un meniu fizic fără să mă spăl pe mâini imediat după, pentru că sunt destul de scârboase”, a spus Cardosa, menționând toate locurile în care acestea pot ajunge, inclusiv pe podea. De asemenea, el a spus că nu este tocmai igienic să le atingi și apoi să îți folosești mâinile pentru a mânca. 

3. Nu trimite mâncarea înapoi la bucătărie, fără un motiv plauzibil

Cardosa a spus că este în regulă să trimiți înapoi mâncarea dacă este gătită necorespunzător sau dacă este un fel de mâncare diferit de ce ai ales tu. Cu toate acestea, el menționează că nu ar trebui să trimiți mâncarea înapoi doar din simplu motiv că nu îți place.  

„Dacă comanzi o supă de dovleac cu chimen în ea, așa cum scrie în meniu, dar apoi o guști și îți dai seama că ție nu îți place chimenul, nu ar trebui să o trimiți înapoi la bucătărie”, a spus el. 

„Trebuie doar să le ceri chelnerilor să o împacheteze și poate cineva de acasă o va mânca în locul tău”, a sfătuit el.

4. Nu uita să lași bacșiș

Un serviciu slab este egal cu un bacșiș prost sau fără bacșiș deloc. Sau poate că ești pur și simplu zgârcit. Oricare ar fi motivul, Cardosa a spus că nu este bine să nu lași bacșiș. 

„Niciodată nu m-aș ridica de la masă fără să las bacșiș chelnerului, indiferent că servirea a fost sub așteptări”, a spus el.

El a mai spus că un bacșiș standard ar trebui să fie de 20% din totalul notei. 

5. Nu lăsați obiecte necorespunzătoare pe masă

Dacă îți sufli nasul, ia șervețelul cu tine. Dacă îți schimbi copilul, aruncă scutecul la gunoi. 

Ai crede că majoritatea oamenilor ar ști aceste lucruri, dar Cardosa a spus că nu este așa.

„Se întâmplă mult prea des", a spus el. „Mi s-a întâmplat și mie. Sincer nu înțeleg de ce oamenii fac lucrurile astea”. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi