147 de concerte şi spectacole în noaptea de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

147 de manifestări publice de amploare - concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă, la care sunt aşteptate să participe aproximativ 300.000 de persoane, vor avea loc în noaptea de Revelion. De aceea, peste 12.200 de poliţişti vor acţiona suplimentar faţă de dispozitivul curent, în noaptea de Anul Nou, anunţă Poliţia Română.

Din totalul poliţiştilor angrenaţi suplimentar, 6.590 sunt poliţişti de ordine publică, 1.700 de poliţişti sunt de la rutieră, iar 2.092 sunt de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase. 

Poliţiştii de la transporturi vor patrula în 238 de staţii şi triaje de cale ferată, în 14 aerogări (internaţionale şi naţionale), precum şi în 24 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.

Totodată, peste 5.500 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi peste 320 de echipaje SMURD şi ambulanţe vor fi pregătite în caz de accidente, anunţă MAI.

De asemenea, peste 200 de jandarmi vor acţiona în staţiunile montane, iar 12 aeronave din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI vor fi zilnic disponibile pentru transportul de urgenţă al persoanelor care au nevoie de îngrijiri medicale şi pentru misiuni de sprijin al altor structuri operative.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri