Vitamina C ar putea fi un remediu-cheie în cazul bolilor cronice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Verdeţurile sunt bogate în vitamina C FOTO Adevărul

O anumită doză de vitamina C poate omorî virusuri, bacterii şi chiar şi celule canceroase, potrivit numeroşilor specialişti în domeniu, printre care se află şi Stee Hickey, Hillary Roberts sau Thomas Levy.

Cu câţiva ani înainte de moartea sa, Theodore Jorgensen, doctorand la Harvard şi pasionat de nutriţie, a lăsat o „scrisoare deschisă” care zicea: „un supliment gratuit de acid ascorbic acordat fiecărei persoane ar scădea enorm costurile sistemului de sănătate”.

Ronald Hunninghake, medic la Riordan Clinic, a declarat: „Dozele ridicate de vitamina C se vor construi selectiv în peroxid în celulele canceroase, comportându-se asemănător chimioterapiei. Aceste dozaje care inhibă tumorile pot fi obţinute doar pe cale intravenoasă”.

„Vitamina C administrată intravenos poate ajuta pacienţii cu cancer să suporte efectele terapiilor tradiţionale, să se vindece mai repede, să aibă un apetit mai bun şă să rămână activi în general. Aceste lucruri au răspuns pozitiv pe lângă terapia de cancer”, a continuat el.

Fundaţia „Vitamina C” a afirmat: „Credem că nu poţi lupta cu cancerul doar folosind vitamina C, dar în combinaţie cu vitamina K3, vitamina C devine unul dintre cele mai puternice remedii pentru cancer cunoscute vreodată.”

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană