Unele formule de lapte praf pot afecta creierul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii hrăniţi cu lapte praf ar putea avea probleme grave de sănătate, deoarece unele astfel de formule comercializate în Europa conţin de 40 de ori mai mult aluminiu decât laptele matern, atenţionează specialiştii britanici.

Potrivit unui studiu britanic realizat la Universitatea „Keele" din Staffordshire, reziduuri de metale au fost găsite în toate formulele de lapte praf lidere de piaţă în Marea Britanie.

Afectează dezvoltarea oaselor

Specialiştii atrag atenţia că formula cu cea mai mare concentraţie de metal, mai exact de aluminiu, a fost una din categoria celor destinate copiilor născuţi prematur, care conţinea peste 800 de micrograme de metale pe litru. Reglementările europene stabilesc, în cazul apei, că pentru a fi potabilă, în compoziţia ei nu trebuie să se găsească peste 200 de micrograme de aluminiu pe litru, iar specialiştii sunt de părere că aceeaşi regulă ar trebui să fie impusă şi în cazul laptelui praf de către agenţia europeană pentru reglementarea punerii pe piaţă a alimentelor „The Food Standards Agency".

„Toată lumea are aluminiu în corp, dar copiii sunt predispuşi să absoarbă acest metal care este considerat responsabil pentru o serie de afecţiuni ale oaselor şi pentru probleme neurologice precum demenţa", spune Chris Exley, coordonatorul studiului britanic. Potrivit specialiştilor, aluminiul provine din ambalajele folosite de producătorii de lapte praf, ambalaje care sunt adesea realizate din folie de aluminiu.

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie