Undă verde pentru vaccinul contra meningitei B în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Europeană a Medicamentului recomandă, pentru prima oară, autorizarea punerii pe piaţă a unui vaccin care previne meningita B, o boală cu risc fatal.

Meningita B este forma cel mai des întâlnită în Europa, potrivit lefigaro.fr. Această afecţiune provoacă decesul unui bolnav din 10, chiar şi în cazurile în care tratamentul este administrat corect. Cei care supravieţuiesc pot să rămână cu sechele neurologice sau auditive (un bolnav din cinci prezintă astfel de sechele), atrag atenţia specialiştii. De altfel, în multe cazuri, tratamentul este administrat tardiv, deoarece boala este dificil de diagnosticat.

Bexsero, un vaccin dezvoltat de compania farmaceutică Novartis, este singura metodă eficientă de prevenire a acestei infecţii cu meningococ la ora actuală. De aceea, comisia de medicamente pentru uz uman din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) a publicat decizia sa în favoarea recomandării vaccinului tuturor categoriilor de vârstă.

Peste trei luni, ar putea ajunge pe piaţă

În general, avizul favorabil al EMA este urmat, după trei luni, de aceeaşi procedură şi din partea Comisiei Europene, ceea ce deschide oficial calea către comercializarea liberă a vaccinului Bexsero. Ulterior, fiecare guvern naţional al Uniunii Europene decide condiţiile de decontare şi dacă îl include sau nu în calendarul de vaccinare.

Vaccinul Bexsero este rezultatul al 20 de ani de cercetare şi este destinat tuturor categoriilor de vârstă, inclusiv nou-născuţilor, care prezintă cel mai mare risc de infecţie cu meningococ. Acesta este un vaccin care, alături de Menveo, oferă protecţie aproape împotriva tuturor tipurilor de meningită.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei