Un medicament pentru tratamentul diabetului reduce riscul de COVID de lungă durată

0
Publicat:

Un medicament pentru tratamentul diabetului, disponibil la scară largă şi ieftin, ar reduce cu 40% riscul de a contracta un COVID de lungă durată după testarea pozitivă pentru coronavirus, potrivit unui studiu publicat vineri, relatează AFP, citată de Agerpres.

Test Covid. FOTO arhivă

Descoperirea ar putea fi extrem de importantă în lupta împotriva acestei boli, încă misterioase şi care, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), afectează una din 10 persoane care se îmbolnăveşte de COVID.

Medicamentul,  numit metformină a fost cel mai frecvent utilizat tratament pentru diabetul de tip 2 de zeci de ani. El a fost testat în cadrul unui studiu de fază 3 randomizat.

Medicamentul a fost dezvoltat iniţial din floarea de liliac francez și este considerat a fi sigur, pe lângă faptul că este ieftin şi disponibil la scară largă.

Studiul, publicat în revista Lancet Infectious Diseases, a implicat 1.126 de persoane supraponderale sau obeze din Statele Unite, jumătate primind metformină, iar cealaltă jumătate un placebo, în zilele următoare testării pozitive pentru COVID.

După 10 luni, 35 dintre participanţii care au luat metformină au fost diagnosticaţi cu COVID de lungă durată, faţă de 58 dintre cei din grupul placebo, ceea ce reprezintă o reducere cu 40% a riscului.

„Metformina reduce cantitatea de virus SARS-CoV-2”

Studiul a fost realizat între decembrie 2020 şi ianuarie 2022, ceea ce înseamnă că a inclus varianta Omicron, care ar fi cauzat mai puţine cazuri de COVID de lungă durată decât tulpinile anterioare, arată studiul.

 Cercetătorii care au realizat studiul au arătat anterior că metformina reduce cu peste 40% riscul vizitelor la urgenţă, al spitalizării şi al decesului pacienţilor.

„Datele noastre arată că metformina reduce cantitatea de virus SARS-CoV-2" la pacienţi, a declarat pentru AFP Carolyn Bramante, cercetătoare la Universitatea din Minnesota şi autorul principal al studiului.

În cazul în care vor fi confirmate, aceste rezultate ar fi „potenţial semnificative" pentru cercetările asupra COVID-ului de lungă durată, a declarat Jeremy Faust, de la Harvard Medical School, care nu a fost implicat în studiu.

Prevenție, nu tratament

Potrivit cercetătorilor, că medicamentul nu a fost testat pe persoane care sufereau deja de COVID de lungă durată şi, prin urmare, nu a putut fi utilizat pentru a trata această boală, ci doar pentru a o preveni.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO