Ţigările electronice conţin lichide periculoase şi pot provoca şoc electric

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţigara electronică nu conţine simpli vapori de apă, ci lichide periculoase  FOTO Arhivă

Milioane de persoane din înteaga lume care vor să se lase de fumat au impresia greşită că ţigara electronică este un substitut inofensiv al ţigărilor clasice. Medicii nu sunt deloc de aceeaşi părere. Iar un studiu recent vine să le confirme temerile. Majoritatea lichidelor şi încărcătoarele ţigărilor electronice prezintă nereguli, potrivit unei anchete a Direcţiei generale a concurenţei, consumului şi represiunii fraudelor din Franţa.

Aproape 90% din lichidele aflate în încărcătoarele ţigărilor electronice sunt neconforme, semnalează studiul citat de presa franceză. În privinţa încărcătoarelor, specialiştii au acuzat „numeroase anomalii de etichetaj” şi „produse neconforme sau periculoase”. Astfel, din 110 analize chimice, 9 din 10 lichide nu au fost conforme standardelor de siguranţă, „etichetele nu erau adaptate produsului analizat”, mai ales în ceea ce priveşte prezenţa sau nivelul de nicotină.

Pe de altă parte, 6% dintre produse au fost catalogate „periculoase” din cauza absenţei avertismentului privind pericolul pentru copii sau pentru că nu erau prevăzute cu închidere de siguranţă pentru copii, informează presa franceză.

În privinţa încărcătoarelor, din cele 14 modele analizate, „13 au fost declarate neconforme, iar 9 din acestea periculoase, pentru că prezentau risc de şoc electric din cauza unor deficienţe de izolaţie”, avertizează instituţia franceză. Aceasta a primit peste 1.300 de sesizări privind ţigările electronice, iar „peste 56.000 de produse de acest gen au fost retrase de la comercializare”.

Franţa este pe primul loc pe piaţa ţigărilor electronice în Europa, cu vânzări de 395 de milioane de euro şi peste 3 milioane de consumatori. În ţara noastră nu există date privind consumul acestor produse, comercializate în mare parte pe internet, însă medicii spun că sunt din ce în ce mai mulţi utilizatori. Ceea ce este un lucru îngrijorător.

Sunt studii care arată că ţigările elctronice nu emană simpli vapori de apă, aşa cum susţin producătorii. Potrivit unui document al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), ţigara electronică este asociată cu probleme severe de sănătate mai ales în cazul adolescenţilor, femeilor însărcinate şi al fătului.

Ţigările electronice conţin lichide asemănătoare antigelului, care emană vapori cu potenţial cancerigen. O altă capcană a ţigărilor electronice: unele au arome de fructe sau acadele, care pot genera o dependenţă rapidă şi periculoasă mai ales în rândul adolescenţilor. Cum industria din domeniu nu duce lipsă de imaginaţie şi mizează tocmai pe crearea dependenţei, în unele ţări există automate de vândut ţigări electronice. Autorităţile sanitare internaţionale pledează pentru reglementări stricte în domeniu şi desfiinţarea practicilor care încurajează consumul acestor produse.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată