Terapia cu ger te pregăteşte de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instalaţia de criosaună funcţionează pe bază de azot lichid

Expunerea de scurtă durată la temperaturi de minus 180 de grade Celsius ne întăreşte imunitatea, calmează durerile articulare şi ne ajută să combatem stresul.

Nu, nu este vorba de baie la copcă, şi nici de împachetări cu zăpadă. Este vorba de criosaună, adică de expunere la frig uscat, pe durate de cel mult trei minute. Persoana care apelează la această metodă intră într-o cabină specială, îmbrăcată doar în costum de baie şi purtând şosete groase sau şoşoni. Podeaua cabinei se înalţă astfel încât pereţii să nu depăşească nivelul umerilor celui aflat în interior.

De la pornirea instalaţiei şi până la coborârea temperaturii la minus 180 de grade Celsius nu trec mai mult de 30 de secunde. Şedinţa de criosaună durează maximum trei minute şi este mai uşor de suportat decât un duş rece. Efectele sunt imediate: creşte tonusul psihic, atenuează durerile, iar o serie de astfel de şedinţe ameliorează funcţionarea organismului.

Folosită iniţial în medicina sportivă

Aerocrioterapia este folosită de mult timp în medicina sportivă pentru calmarea durerilor provocate de accidentări, iar efectele se datorează mai multor mecanisme. Pe de o parte, temperaturile scăzute duc la eliberarea de endorfine, cu efect analgezic. Pe de altă parte, frigul estompează inflamaţia, pentru că vasele de sânge care aduc celule proinflamatorii la nivelul leziunii se contractă şi permit trecerea unui volum mai mic de sânge. De altfel, se ştie că persoanele care suferă de probleme articulare acute au nevoie de aplicaţii cu gheaţă sau de comprese reci. Criosauna se recomandă ca tratament adjuvant în caz de artrite (poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă), de osteoporoză şi de dureri musculare.

Estompează ridurile

Dacă îţi simţi pielea învigorată atunci când o speli cu apă rece, imaginează-ţi cum te vei simţi după două-trei minute petrecute la minus 180 de grade Celsius. Terapia cu frig extrem este folosită din ce în ce mai des în centrele SPA, în cadrul tratamentelor antiaging. Frigul uscat duce la estomparea ridurilor şi a celulitei, prin stimularea fibroblaştilor să producă elastină şi colagen. Şi în alte probleme ale pielii se obţin rezultate bune prin tratamentul cu ger, printre care dermatitele, eczemele şi psoriazisul.

Creşte rezistenţa la stres

Şi creierul beneficiază de pe urma şedinţei de criosaună. Persoanele care au apelat la aceste şedinţe declară că au un somn mai odihnitor, sunt mai relaxate şi au mai puţine dureri de cap. De aceea, criosauna se foloseşte în tratamentul nevrozelor, migrenelor şi tulburărilor de somn. Şi viaţa sexuală are de câştigat de pe urma terapiei cu ger, spun susţinătorii metodei. Efectele sunt atât de ordin psihic, prin stimularea libidoului, cât şi organic, prin reglarea funcţionării vaselor de sânge din zona genitală.

Ajută organismul să-şi regleze funcţiile

Corpul nostru are mecanisme de termoreglare bine puse la punct, care fac ca temperatura corpului să nu depindă în mare măsură de cea a mediului ambiant, în anumite limite. La nivelul pielii există de 15 ori mai mulţi receptori pentru rece decât pentru cald. În condiţii de frig, extremităţile devin palide şi se răcesc tocmai pentru ca organele interne, vitale, să primească mai mult sânge cald. Şocul termic controlat provoacă organismul să se adapteze şi astfel să-şi autoregleze funcţionarea, fie prin deschiderea unor vase de sânge, fie prin „trezirea" unor celule inactive.

Contraindicată cardiacilor şi femeilor gravide

Terapia prin criosaună nu poate fi practicată de unele categorii de persoane, cum ar fi cele care suferă de afecţiuni cardiovasculare: cardiopatie ischemică, tulburări de ritm cardiac, hipertensiune arterială şi insuficienţă cardiacă. Este interzisă şi pacienţilor cu boli cronice decompensate, cu hipotiroidie, cancer, boli febrile, cu anemie sau cu alergie la frig, precum şi celor cu vasculite (inflamaţii cronice ale vaselor) sau cu sindrom Raynaud. Nici femeile însărcinate nu au voie în cabina de criosaună. Ţinând cont că multe persoane suferă de patologii asociate, se recomandă consultarea medicului înainte de a apela la această metodă.

Specialistul nostru

Raluca Ţugui
medic specialist recuperare, medicină fizică şi balneologie Bucureşti

Aerocrioterapia este parte a medicinii integrative şi este destinată corectării tulburărilor funcţionale şi astfel, prelungirii vieţii. Aerocrioterapia determină un lanţ de reacţii de apărare, dar fără a suprastimula procesele de termoreglare ale organismului. Răspunsul terapeutic apare prin mai multe mecanisme: stimularea suprarenalelor, stimularea funcţiei lobului anterior al hipofizei, intervenţia neuropeptidelor (compuşi prin care comunică neuronii) şi formării endorfinelor. Beneficiile pentru sănătate ale aerocrioterapiei se bazează pe efecte anestezice, antiinflamatorii şi spasmolitice (relaxante).

Cost

O şedinţă de criosaună costă în jur de 100 de lei. Săptămânal, se fac două-trei şedinţe.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie