Soluţii eficiente în caz de hemoroizi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Netrataţi, hemoroizii iau în volum, iar una dintre soluţiile propuse de medici este intervenţia chirurgicală.

Problemă de sănătate ce afectează aproximativ 20% din populaţie, hemoroizii se numără printre bolile care pot afecta viaţa de zi cu zi a persoanei. Îţi spunem cum pot fi preveniţi, dar şi ce măsuri să iei în cazul în care apar.

Toţi avem „hemoroizi”, vene care căptuşesc canalul anal ca nişte perniţe. În decursul a mai mulţi ani, aceste vene cresc în dimensiune şi se umplu cu sânge, mai ales când stai mult în şezând sau în picioare. Atunci, hemoroizii coboară spre exterior şi în timpul scaunului se pot rupe cauzând sângerări. Este de ajuns pentru a face din mersul la toaletă un calvar.

 

Cum pot să fie perveniţi hemorizii

Se pare că această afecţiune este una dintre cele mai vechi din lume. Centrul de greutate al corpului se află în zona bazinului, ceea ce face ca în zona abdomenului şi a intestinului gros să se afle o cantitate mare de sânge. Acest fapt duce la crearea unei presiuni mari asupra vaselor de sânge şi la predispoziţia apariţiei hemoroizilor. Consumul de condimente, cafea, alcool şi alimente grase nu face decât să atragă o cantitate şi mai mare de sânge în zona hemoroizilor şi să înrăutăţească situaţia.

Scaunul cu sânge, unul dintre semne

Este vorba despre dureri, mai ales în timpul scaunului. Unele persoane caută să evite durerea prin reţinerea scaunului, ceea ce provoacă apariţia constipaţie. Printre alte simptome se mai numără sângerările însoţite de usturimi, secreţia anală şi senzaţia de presiune. Cei care au această afecţiune au dificultăţi de a sta jos şi orice tuse sau mişcare bruscă le provoacă dureri.

Ce paşii trebuie să urmezi după apariţia lor

Imediat ce ai observat semnele acestei boli, încearcă pentru o săptămână un medicament sub formă de supozitor sau de cremă. Cere sfatul medicului sau al farmacistului pentru a alege produsul potrivit! 

Află pe clicksanatate.ro şi alte sfaturi care să te ajute să scapi de hemororizi

Vrei să ţii o dietă? Iată ce alimente e bine să eviţi!

Cele mai bune remedii pentru bila leneşă

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă