Scapă de depresie pentru a te feri de un atac cerebral!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
7% din populaţia Europei s-a confruntat anul trecut cu o formă de depresie

Rezultatele a 17 studii arată că depresia este strâns legată de accidentul vascular cerebral. Riscul producerii unui atac cerebral este cu 34% mai mare la persoanele care au suferit de depresie, la un moment dat în viaţă, faţă de cei care nu au manifestat această tulburare.

Citeşte şi:
Atenţie la simptomele atacului cerebral!

Câtă ciocolată trebuie să mănânci ca să scazi riscul de accident vascular-cerebral

La cele 17 studii care au urmărit cauzele accidentelor vasculare cerebrale (AVC) au participat peste 200.000 de persoane, care au fost monitorizate între 3 şi 29 de ani. Niciunul dintre participanţi nu suferise vreun atac cerebral la începutul cercetărilor. Pe parcursul anilor de supraveghere, oamenii de ştiinţă au corelat episoadele de depresie cu frecvenţa producerii atacurilor.

În timp ce două studii au stabilit că tulburarea afectivă creşte doar puţin riscul unui AVC, alte două studii nu au constatat nicio legătură între cele două.

În schimb, celelalte 13 cercetări au dezvăluit că depresia creşte, în medie, cu 34% riscul producerii unui atac cerebral.

Analiza celor 17 cercetări independente este "foarte convingătoare", a declarat Maria Glymour, profesor la Şcoala de Sănătate Publica din cadrul Universităţii Harvard, care nu a fost implicată în niciunul dintre studii.

Glymour a adăugat că încă nu se ştie dacă depresia este cea care creşte propriu-zis riscul producerii unui atac vascular cerebral sau dacă cele doua probleme medicale sunt generate de aceleaşi cauze.

Cafeaua alungă depresiile femeilor

"Ştim că depresia afectează comportamentul care, la rândul lui, influenţează factorii de risc ai atacului vascular cerebral, precum regimul alimentar, activitatea mintală sau cererea de ajutor medical când este nevoie", a precizat profesorul de la Harvard, pentru Reuters Health.

"Aceste lucruri necesită energie iar persoanele depresive nu le prea pot îndeplini cum trebuie", a continuat Glymour, făcând astfel referire la delăsarea generală a suferinzilor de depresie ce influenţează semnificativ, pe termen lung, riscul producerii unui atac vascular cerebral.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG