Sărutul întăreşte sănătatea partenerilor, prin schimbul de bacterii orale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care se sărută de cel puţin 9 ori pe zi ajung să aibă culturi bacteriene orale aproape identice Foto Shutterstock

Sărutul, unul dintre cele mai romantice gesturi pe care le fac îndrăgostiţii pe întreg mapamondul, are implicaţii importante în consolidarea sistemului imunitar, datorită schimbului masiv de bacterii între parteneri, relevă un recent studiu al cercetătorilor olandezi.

Gura este departe de a fi un mediu steril: aceasta este casa a aproximativ 700 de tipuri diferite de bacterii. Potrivit unui studiu olandez, publicat în revista „Microbiom“, în timpul unui sărut care durează 10 secunde, partenerii schimbă între ei 80 de milioane de bacterii, scrie Science et Avenir.

Oamenii de ştiinţă au aflat aceste detalii după ce au efectuat un studiu în care au implicat 21 de voluntari. Aceştia au răspuns la un chestionar care cuprindea întrebări legate de obiceiurile lor în ceea ce priveşte sărutul, cum ar fi frecvenţa şi durata. Ulterior, cercetătorii au luat mostre de salivă, pentru a vedea care este cultura microbiană orală.

În cele din urmă, autorii studiului au rugat unul dintre partenerii fiecărui cuplu să consume o băutură cu probiotice, care conţinea specii obişnuite de bacterii, utilizate ca „markeri“ (în special Streptococcus, Lactobacillus şi Bifidobacterium).

După un sărut „franţuzesc“, cercetătorii au descoperit că numărul bacteriilor din saliva destinatarului a crescut de circa trei ori.

Mai mult decât atât, atunci când partenerii se sărută de cel puţin nouă ori pe zi, cultura bacteriană din saliva lor devine practic identică. Cu toate acestea, compoziţia bacteriană a limbii nu se modifică în mod semnificativ.

Conform cercetătorilor, acest lucru ar permite partenerilor dintr-un cuplu să digere mai bine acelaşi tip de alimente şi să devină mai rezistenţi la infecţii similare. Sărutul este, prin urmare, în opinia lor benefic pentru sănătate.

Sărutul „franţuzesc”, care împlică acţiunea limbii şi schimbul de salivă, este un comportament de seducţie specific oamenilor, practicat în 90% din culturile din întreaga lume, a precizat Remco Kort, co-autorul studiului.
 

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă