Recuperarea cardiovasculară. Când este indicată şi în ce constă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recuperarea cardiovasculară este individualizată, în funcţie de patologie şi starea pacientului

După intervenţiile angiografice coronariene şi periferice, ca şi după chirurgia bypass este nevoie de recuperare cardiovasculară, explică dr. Vlad Damian Vintilă, medic primar medicina internă şi cardiologie, cu competenţă în cardiologie intervenţională, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Această indicaţie există însă şi în alte cazuri.

„Recuperarea cardiovasculară este indicată după intervenţii angiografice coronariene şi periferice, mai ales dacă acestea au fost efectuate într-un context acut. De exemplu, în infarctul miocardic acut, angină instabilă, arteriopatie obliterantă agravată, ischemie acută de membru inferior, AVC“, detaliază dr. Vlad Damian Vintilă, medic primar medicina internă şi cardiologie, cu competenţă în cardiologie intervenţională, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Recuperarea mai este recomandată după intervenţii chirurgicale de bypass sau implantare/reparare valvulară, după miocardită, după alte afecţiuni acute cardiovasculare, adaugă specialistul.

În ce constă recuperarea

Recuperarea se individualizează în functie de patologie, de starea pacientului, de momentul începerii recuperării. „Dacă pacientul nu a suferit o intervenţie chirurgicală, recuperarea poate începe imediat după faza acută. Dacă pacientul este operat, recuperarea începe după vindecarea plăgii“. 

Recuperarea are mai multe componente: fizică, psihică, reintegrare socio-profesională, modificarea stilului de viaţă. „Recuperarea fizică cuprinde de cele mai multe ori 3 faze. Faza 1 în unitatea sanitară în care a fost tratată faza acută a patologiei. În medie, durează 7 zile şi debutează la câteva zile după evenimentul acut printr-o  testare a capacităţii de efort pentru a stabili intensitatea activităţii fizice permise“.

Faza  a doua dureaza 14 zile şi se efectuează în servicii de recuperare specializate, ducând la recuperarea pacientului până la nivelul la care poate fi independent.

„Faza a treia durează, în medie, până la 3 luni şi presupune recuperare medicală, de obicei în ambulator, cu exerciţii ţi programe care să permită recuperarea completă a vieţii pacientului.

Reintegrarea profesională are loc în mod uzual la o lună după evenimentul acut. „Recuperarea psihică presupune evitarea depresiei pricinuite de evenimetul cardiac şi se adresează şi nevoii schimbării stilului de viaţă al pacientului. Modificarea stilului de viaţă are loc din faza 1 de recuperare, dar se menţine pentru toată viaţa“.

Reintegrarea socio-profesională poate presupune schimbarea tipului de muncă adaptat situaţiei patologice a pacientului. „Primele faze de recuperare sunt decontabile de către sistemul public de asigurări medicale. În ţara noastră există centre publice şi private de recuperare cardiovasculară, cele mai importante servicii de recuperare cardiovasculară publică fiind în Cluj, Iaşi, Timişoara“.

Ce beneficii aduce recuperarea

Recuperare fizică şi psihică mai rapidă, cu obţinerea unei capacităţi de efort superioare în comparaţie cu o recuperare cardiovasculară fără programe dedicate, doar prin plimbări şi regim de viaţă determinat de oboseala pacientului. „Recuperarea durează, în principiu 3 luni, dar regimul de viaţă schimbat trebuie menţinut toată viaţa“.

.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine