Pro şi contra operaţiilor de reducere a dioptriilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicile chirurgicale oftalmologice tot mai perfecţionate corectează o serie de vicii de refracţie, dar fără a garanta o vedere perfectă. Laserul poate corecta miopii de cel mult -7, hipermetropii de cel mult +5 şi astigmatisme de 4-5. Tot ce depăşeşte aceste valori necesită implantare de lentilă artificială.

Graniţa dintre moft şi strictă necesitate se estompează atunci când vine vorba de renunţarea la ochelarii de vedere cu ajutorul chirurgiei. Operaţia pentru corectarea dioptriilor are indicaţii relative, care ţin mai degrabă de confortul psihic al pacientului. Doar în câteva cazuri ea devine o nevoie stringentă, cum ar fi cele în care ochelarii devin o povară pentru purtători.

„În cazul dioptriilor foarte mari, lentilele sunt groase, iar ochelarii devin inestetici şi grei. De asemenea, persoanele care suferă de deviaţie de sept nazal nu se simt bine purtând ochelari", spune medicul chirurg oftalmolog Cristian Moraru de la clinica Oculus. Pentru cei cu dioptrii mari, operaţia poate să nu rezolve complet defectul, dar îi ajută să treacă la o lentilă mult mai subţire şi, deci, mai uşoară.

Operaţia de corecţie a dioptriilor se poate impune şi din motive care ţin de alegerea unei meserii, precum cea de pilot, de poliţist sau de cadru militar. Şi practicarea unor sporturi poate necesita această schimbare. În plus, deşi acum există pe piaţă şi lentile de contact cu dioptrii mari, intervenţia chirurgicală se poate dovedi mai profitabilă pe termen lung, ţinând cont de costurile pe care le presupun lentilele şi soluţiile pentru curăţarea acestora.

Aproape 2.000 de lei pentru un ochi

Intervenţia pentru corectarea dioptriilor se face cu laser Excimer sau, mai nou, cu VisuMax (la Europe Eye Hospital), la preţuri care încep de la 1.900 de lei pentru un ochi. Tehnicile de corectare a vederii presupun diverse proceduri, sigure şi rapide. În principiu, se pot rezolva cu laser dioptriile de cel mult -7 (miopie), de +5 (hipermetropie) sau de cel mult 4-5, în caz de astigmatism. Laserul acţionează doar asupra corneei, pelicula transparentă care acoperă ochiul anterior, prima lentilă prin care trec razele luminoase.

Tehnicile LASEK şi PRK realizează o răzuire a suprafeţei corneei, iar LASIK face acelaşi lucru, dar după ce a decupat un căpăcel din cornee, care apoi se pune la loc. Tocmai grosimea corneei impune limita până la care pot fi corectate dioptriile.

Contraindicaţiile intervenţiei cu laser

„Constituie contraindicaţii pentru intervenţia cu laser unele afecţiuni sistemice, precum diabetul zaharat necontrolat, bolile autoimune ale ţesutului conjunctiv sau afecţiuni oculare, cum ar fi glaucomul, keratoconusul, sindromul de ochi uscat, cicatricele sau afecţiunile corneene, operaţiile oculare în antecedente", atrage atenţia medicul oftalmolog Adina Grigorescu de la clinica Endocenter.

Potrivit medicului, nu se poate interveni cu laser nici în cazul în care măsurătorile indică o grosime a corneei mai mică de 500 de microni.

Care sunt complicaţiile

Ochiul se recuperează rapid, iar complicaţiile infecţioase sunt rare dacă se respectă regulile de igienă în sala de operaţii. Un risc greu de controlat însă este acela de apariţie a vederii cu halouri sau în ceaţă. Aceasta poartă numele englezesc „haze" şi apare din cauza vindecării imperfecte a epiteliului cornean. De asemenea, pot surveni dificultăţi la vederea nocturnă sau la lumină puternică, iar dioptriile pot „creşte" la loc.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat