Primul Centru de analiză a calculilor renali din estul Europei a fost deschis la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pierderea funcţiei rinichilor aduce pacienţii la dializă

Un Centru de analiză morfologică şi spectrală a calculilor renali a fost înfiinţat la Spitalul „Dr. C.I. Parhon'“din Iaşi, aceasta fiind singura unitate de profil din sud estul Europei, potrivit agerpres.ro.

Cătălin Pricop, profesor specializat în urologie, a declarat că noul Centrul de analiză morfologică şi spectrală a calculilor renali va purta numele profesorului francez Michel Daudon, expert internaţional recunoscut în analiza litiazei renale: „Profesorul Daudon este creatorul unei biblioteci care are mai mult de 5.000 de grafice, fiecare dintre acestea fiind ataşate unei compoziţii speciale a calcului renal. El ne-a donat o parte din această bibliotecă. Cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră dar şi a acestei donaţii am înfiinţarea acest Centru. În urma înfiinţării lui, avantajul este al pacienţilor, în scopul suferinţei lor. Asta pentru că poate fi ţinută sub control recidiva, iar analizele nu necesită spitalizare. Nu mai supunem bolnavii la chinul unei alte internări în spital. După ce finalizăm toate investigaţiile avem o discuţie cu pacientul, îi explicăm ce am găsit, de ce să se ferească, ce tratament să urmeze şi când să revină la control. Sunt anumite grupe de pacienţi care trebuie monitorizaţi cu foarte mare atenţie“.

„Pacienţii vor suferi mai puţin“


La inaugurarea „Centrului de analiză morfologică şi spectrală a calculilor renali“ a fost prezent şi biologul francez Michel Daudon.
„Este un pas foarte important pentru prevenirea şi înţelegerea etiologiei litiazei şi prevenirea recidivei litiazice. Înfiinţarea acestui centru este rezultatul unei colaborări de mai mulţi ani. Înfiinţarea acestui centru va scădea în mod semnificativ suferinţele provocate de recidivele litiazice. După cunoştinţele mele, la Iaşi este primul centru cu acest specific care se înfiinţează în sud estul Europei. Consider că înfiinţarea acestui centru în peisajul medical al Europei de Est va schimba foarte mult analiza pacienţilor litiazici şi va diminua foarte mult suferinţa acestor pacienţi“, a declarat prof. Michel Daudon.
Potrivit medicului nefrolog Ionuţ Nistor, litiaza renală este afectează aproximativ 10 la sută din persoanele care ajung la dializă cronică: „În judeţul Iaşi sunt aproximativ 60 de pacienţi care au ajuns la dializă din cauza problemelor datorate litiazei renale, pentru că rinichii şi-au pierdut funcţia după infecţii repetate sau după atacuri repetate de colică renală. Indirect, acest fapt duce la un cost crescut pentru societate, întrucât aceşti pacienţi au nevoie de o supraveghere renală pentru tot restul vieţii, adică echivalentul 20.000 de euro pe an“.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete