Pitici pe creier, campania care te învaţă să-ţi pese de semenii loviţi de soartă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegii şi prietenii Oanei Livadariu, numită şi Wanna, o tânără de 34 de ani, fostă studentă la jurnalism, s-au mobilizat într-o încercare disperată de a-i salva viaţa. Oana are o formă agresivă de cancer cerebral. Medicii din România s-au declarat neputincioşi, dar mai există o şansă, o operaţie printr-o tehnică specială în Canada.

 „Pitici pe creier“ este o campanie iniţiată de un un grup de prieteni şi foşti colegi de facultate de-ai Oanei Livadariu, care s-au mobilizat cu promptitudine în încercarea de a-i salva viaţa tinerei.

Wanna, aşa cum este cunoscută printre prieteni şi pe Facebook, are un diagnostic terifiant: oligoastrocitom anaplastic. Cancer cerebal, cu alte cuvinte. Lupta ei cu boala a început într-o seară de iarnă, într-un taxi. A intrat brusc în convulsii şi o colegă cu care era a dus-o la urgenţă, unde i s-a descoperit o tumoră cât o portocală pe creier, povestesc prietenii.

A fost operată în ianuarie 2010, la Bagdasar, apoi a făcut radioterapie la Berlin. Lucrurile păreau să meargă bine, numai că după trei ani şi jumătate de linişte şi speranţă că visul urât s-a terminat, vara trecută cancerul a recidivat.

Oana a intrat pe tratament cu citostatice şi a sperat iar că a scăpat de „piticii pe creier“. Boala însă a lovit din nou, acum două luni, cu forţă mult mai mare. De data aceasta recidiva a apărut în timp ce se afla sub tratament, ceea ce e semn clar de agresivitate. Tânăra a fost dusă la spital, fără cunoştinţă. 

Acum e stabilă, însă situaţia este mai mult decât fragilă. Cazul nu poate fi tratat în România. Operaţia nu poate fi făcută, deoarece Oana nu mai are o tumoră compactă, ci o grămadă de celule extrem de agresive, răspândite şi infiltrate printre cele sănătoase. Poate însă fi realizată în Canada, la Montreal Neurological Institute and Hospital, printr-o tehnică specială, care se numeşte fluorescence-guided resection of brain tumors. Intervenţia presupune rezecţia tumorii cu ajutorul unei substanţe fluorescente care delimitează vizual zonele afectate. Doctorul Kevin Petrecca care i-a examinat dosarul spune că o poate opera.

Operaţia e estimată la 100.000 de euro. Este suma comunicată informal de către dr. Petrecca unei rude a Oanei, care locuieşte în Montreal şi a reprezentat-o la întâlnirile cu el. În zilele următoare, va primi un document oficial, cu toate detaliile despre operaţie, inclusiv un deviz. Vă rog mult s-o ajutaţi pe Oana ca şi cum m-aţi ajuta pe mine”, scrie Simona Tache, pe blogul său.

15% mai multe speranţe

În două zile de când s-a lansat campania de strângere de fonduri s-au strâns aproximativ 14.600 de euro.

Datorită vouă, de ieri până azi 15% dintre pitici au primit înştiinţare că vor fi trimişi la lagărul de pitici unde vor primi, la rândul lor, tratamentul care li se cuvine!“, scriu coordonatorii campaniei pe pagina de Facebook.

Donaţii pentru Oana se pot face prin PayPal la dearwanna@yahoo.com sau direct în contul tinerei:

Oana Livadariu:
Raiffeisen Bank (cod SWIFT RZBRROBU), sucursala Victoriei
LEI – RO34 RZBR 0000 0600 0834 2460
EURO – RO05 RZBR 0000 0600 1532 2908
 

Biletul de ieşire din spital al Oanei

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?