Peste jumătate dintre români sunt supraponderali sau obezi. Fenomenul crește alarmant și în rândul copiilor

0
Publicat:

Foarte mulţi români se confruntă cu probleme de greutate, o arată statisticile. Astfel, peste jumătate din populaţia ţării este supraponderală sau obeză. Situaţia nu este roz nici când vine vorba despre copii, o demonstrează cifrele.

Obezitate SURSĂ FOTO Arhiva Adevărul

Stilul de viaţă, alimentaţia necorespunzătoare sau lipsa activităţii fizice sunt doar câteva dintre motivele pentru care românii ajung să se confrunte cu astfel de probleme.

Câţi români sunt supraponderali sau obezi?

Ultimele date oferite de Institutul Naţional de Statistică ne arată că în 2022 peste 62% dintre persoanele din România erau supraponderale sau obeze. Un alt studiu indică faptul că situaţia este îngrijorătoare şi când vine vorba despre copii.

Astfel, acesta arată că nu mai puţin de trei din zece copii, cu vârste cuprinse între şapte şi nouă ani, sunt supraponderali sau suferă de obezitate. În acest context, se estimează că până în anul 2035, obezitatea în rândul adulților va crește cu peste 60%, iar obezitatea infantilă va crește cu peste 100%.

Nutriţioniştii susţin că alimentaţia necorespunzătoare este principalul factor care conduce la apariţia obezităţii.

,,Foarte multe persoane nu sunt educate în acest sens. Foarte mulţi oameni nu ştiu ce şi cum să mănânce, se alimentează haotic. Nu sunt educaţi, de mici, să ţinem cont de alimentaţie, să consumăm doar alimente care ne ajută organismul. De multe ori, românii nu ţin cont de kalorii. Totodată, mâncărurile noastre tradiţionale au capacitatea de a aduce, în timp scurt, multe kilograme în plus. Este bine să apelăm la ajutorul unui specialist dacă simţim că avem probleme cu greutatea sau dacă am început să luăm în greutate", a precizat Mihaela Ifrose, nutriţionist.

Kilogramele în plus, periculoase pentru copii

Conform cadrelor medicale, foarte mulţi copii ajung să sufere de afecţiuni cardiovasculare. Creşterea în greutate poate fi una dintre cauze, susţin specialiştii, iar alimentaţia necorespunzătoare joacă un rol decisiv.

Hipertensiunea este prezentă la tineri de toate vârstele, dar mai ales la cei obezi sau supraponderali. Dacă această greutate a corpului este controlată şi revine la normal, hipertensiunea va fi şi ea vindecată. De multe ori, copiii stau cu telefonul într-o mână şi cu sandwich-ul în cealaltă. Astfel, faptul că nu mai fac mișcare, sport și sunt preocupați doar de tehnologie este un lucru îngrijorător, deoarece acest lucru poate conduce la afecțiuni cardiovasculare", precizează dr. Constantin Iordache, medic primar cardiolog în cadrul Spitalului pentru Copii din Iași  

Mai multe pentru tine:
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete