Parkinson, boala care înseamnă luptă continuă cu propriile limite
0Neoficial, în România, există 72.000 de bolnavi de Parkinson. Mai exact, tot atâtea persoane care, zi de zi, luptă cu neputinţa de a-şi controla mişcările corpului şi de a face, fără eforturi suplimentare, lucruri banale pentru un om sănătos.
Maladia Parkinson este cauzată de distrugerea neuronilor care produc dopamină, o substanţă ce facilitează transmiterea impulsurilor nervoase pe baza cărora avem capacitatea de a ne controla mişcările. De obicei, această afecţiune este asociată în mod eronat cu tremorul, însă lista manifestărilor caracteristice bolii este foarte lungă. Lentoarea în mişcare (mai ales atunci când bolnavul se ridică de pe scaun), instabilitatea posturală (dificultatea de a te deplasa şi de a-ţi menţine echilibrul), crampele musculare şi depresia sunt doar câteva dintre ele. „Severitatea simptomelor de Parkinson variază de la un bolnav la altul şi sunt condiţionate de stadiul în care se află boala. În cazul unor pacienţi, simptomele pot apărea în primele faze ale bolii, în cazul altora, în stadii tardive", explică dr. Bogdan Popescu, medic neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Diagnosticul este greu de stabilit
În ciuda semnelor evidente, medicii atenţionează că diagnosticul de Parkinson este foarte greu de stabilit, fiindcă cele mai multe simptome sunt comune cu ale altor boli. Printre ele se numără parkinsonismul atipic, boala Wilson, accidentele vasculare etc. Domnul Dan Raican, preşedintele Asociaţiei Antiparkinson, a trecut prin calvarul diagnosticelor greşite. „În anul 1999, am început să am tulburări de mers şi de postură, iar partea stângă a corpului îmi amorţea. Diagnosticul iniţial a fost de tetrapareză spastică. Ulterior, am primit diagnosticul de sindrom piramidal stâng sechelar pe fond vascular. Din păcate, şi acest diagnostic s-a dovedit greşit", povesteşte domnul Dan Raican prin câte a trecut.
Dl. Mihail Vleaj (stânga), la o întrunire a bolnavilor de Parkinson
Sunt necesare teste sofisticate
În prezent, nu există un screening pentru boala Parkinson, iar diagnosticul se stabileşte pe baza istoricului medical al bolnavului şi a datelor rezultate din examenul neurologic amănunţit. Dacă, în ciuda simptomelor, medicul nu este convins că bolnavul are Parkinson, se recomandă o serie de investigaţii sofisticate. O astfel de analiză este PET/CT-ul (tomografie cu emisie de pozitroni), cu ajutorul căreia pot fi detectate nivelurile scăzute de dopamină de la nivel cerebral. La fel de util este şi IRM-ul (imagistică prin rezonanţă magnetică), care confirmă sau infirmă o afecţiune neurologică. „În 2001, după trei ani de la apariţia primelor simptome de boală, am hotărât să fac un IRM. Abia atunci mi s-a stabilit diagnosticul implacabil de Parkinson, care a însemnat un alt tratament decât cele pe care le urmasem timp de trei ani, în mod greşit", explică domnul Dan Raican.
Dl. Dan Raican testează un aparat special pentru îmbunătăţirea echilibrului
Poate apărea şi în copilărie
Nu întotdeauna diagnosticul de Parkinson se stabileşte cu dificultate la maturitate. În acest caz, excepţia este reprezentată de cei 1% din bolnavi în cazul cărora boala este determinată genetic. R. C. a avut neşansa de a face parte din acest procent de bolnavi. În prezent, are 40 de ani şi, la această vârstă, ar fi trebuit să aibă o familie şi să se bucure de meseria de educatoare la care a visat încă de mică. Din păcate, diagnosticul de Parkinson, care i s-a pus la frageda vârstă de 11 ani, i-a stricat planurile de viaţă. În general, această afecţiune este specifică vârstei a treia, fiind diagnosticată îndeosebi între 50 şi 55 de ani.
Momentele de criză, sfâşietoare
După stabilirea diagnosticului, bolnavul de Parkinson are nevoie de suportul celor din jur. Din cauza modificărilor chimice de la nivelul creierului, acesta este predispus la depresie şi, de aceea, trebuie să i se aducă în permanenţă aminte că lupta cu boala nu o va duce singur. Din păcate, cei mai mulţi bolnavi sunt părăsiţi de parteneri. „În 2003, m-am pensionat şi, tot atunci, soţia mea a intentat divorţ", povesteşte domnul Dan Raican. Însă cel mai greu de suportat sunt crizele sfâşietoare care se pot manifesta la orice oră din zi sau din noapte. „Aparent totul este firesc, însă cu condiţia să nu ţinem seama de nopţile lungi de insomnie, de durerile atroce musculare, de salivaţia în exces, de căzături şi de picioarele umflate", explică domnul Mihail Vleaju din Suceava, diagnosticat cu boala Parkinson la vârsta de 50 de ani.
Maladia poate fi controlată, dar nu tratată
Boala Parkinson nu se poate vindeca, dar poate fi ţinută sub control cu ajutorul medicaţiei specifice. În acest sens, bolnavul de Parkinson trebuie să se afle sub supraveghere medicală. În funcţie de evoluţia bolii, tratamentul se modifică o dată la trei sau la şase luni. Pe lângă medicul neurolog, în supravegherea bolnavului de Parkinson mai pot fi implicaţi logopedul, fizioterapeutul şi psihologul. „Gimnastica medicală este importantă în lupta cu boala şi constă în reeducarea neuromusculară, mai exact în diminuarea rigidităţii muşchilor", explică medicul de familie Radu Leon George, cu competenţe în fizioterapie, de la Clinica Leomedica, Bucureşti.
În general
Primele simptome evidente ale bolii Parkinson apar în jurul vârstei de 50 de ani.