Pacienții sunt chemați la cabinet pentru rețete care pot fi eliberate online. De ce sunt puși pe drumuri

0
Publicat:

Unii pacienți cu boli cardiovasculare se plâng că sunt puși pe drumuri la medicul de familie sau la specialist unde trebuie să meargă lunar pentru a li se prescrie rețeta cu medicamentele fără de care nu pot trăi. Asta deși rețetele pot fi trimise și prin e-mail sau serviciul Whatsapp, așa cum se obișnuia în anii pandemiei.

Există o explicație pentru faptul că unii pacienți sunt puși pe drumuri Foto: Arhivă

„E groaznic ce ni se întâmplă. Sunt cardiacă de câțiva ani, nu pot trăi fără medicamentele prescrise. Până acum primeam pe mail rețeta cu medicamentele și foloseam cardul de sănătate când le luam de la farmacie. Acum, medicul de familie mi-a spus că trebuie neapărat să merg la cabinet cu cardul de sănătate, că altfel nu îmi poate elibera rețeta. Locuiesc în afara Bucureștiului, iar până la medicul de familie trebuie să schimb câteva mijloace de transport, majoritatea fără aer condiționat. Parcurg distanța de acasă până la doctor în 90 de minute. Numai dus. Nu știu ce-am să mă fac”, a declarat o pacientă pentru ”Adevărul”.

Potrivit acesteia, în aceeași situație ar fi alte sute de mii de pacienți cu boli cronice, în special diabetici sau persoane cu atac vascular-cerebral, persoane cu dizabilități care se deplasează greu.

Însă Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor de Pacienți cu Afecțiuni Cronice, el însuși pacient cronic, spune că, o dată la trei luni, merge la medicul specialist pentru control, după care primește rețeta electronică pe mail. Această rețetă este trimisă mai departe la farmacia de unde-și ridică medicamentele, pe baza cardului național de sănătate. La rândul lor, reprezentanții CNAS, arată că reglementările privind acordarea serviciilor medicale la distanță se mențin și după data de 1 iulie 2023. „Astfel, atât medicii de familie cât și medicii de specialitate din ambulatoriu pot acorda consultații la distanță, prin orice mijloace de comunicare, pentru bolile cu potenţial endemo-epidemic ce necesită izolare precum și pentru afecţiunile cronice”, se arată într-un comunicat al Casei.

Practic, „medicul consemnează consultaţia medicală la distanţă în registrul de consultaţii şi în fişa pacientului, după caz (…) şi emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv rețeta electronică on-line sau off-line pentru medicamente compensate. Aceste documente se transmit pacientului prin mijloace de comunicare electronică”, precizează sursa citată.

„Întrucât dorim să utilizăm în continuare, în beneficiul persoanelor asigurate, experiența acumulată în timpul pandemiei de COVID-19, nu numai că am menținut consultațiile la distanță, ci am și lărgit sfera de aplicabilitate a acestora”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Și totuși o explicație pentru faptul că unii pacienți sunt puși pe drumuri există. Și anume aceea că în cazul unei consultații la distanță medicul de familie e plătit de Casă per capita cu 12 lei lunar/pe asigurat înscris, în timp ce dacă pacientul vine la cabinet, medicul poate realiza și o consultație de monitorizare sau de prevenție, caz în care încasează și un serviciu medical, în funcție de investigații i se fac pacientului. „La medicul specialist nu se plătește per capita, ci per serviciu”, potrivit reprezentanților CNAS.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată