Pacienții pot face analize decontate oricând, nu doar la începutul lunii: CNAS modifică regulile

0
Publicat:

CNAS anunță că, începând cu acest an, bolnavii vor putea efectua analize medicale decontate pe toată durata lunii, fără a mai fi limitați de plafoanele lunare ale laboratoarelor private, dar cu reguli mai stricte de prescriere și programare.

CNAS promite acces mai rapid la analite decontate. FOTO: Shutterstock

Bolnavii din România vor putea efectua analize medicale decontate de stat pe tot parcursul lunii, nu doar în primele zile, așa cum se întâmplă în prezent în multe județe, după ce Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va elimina plafoanele aplicate laboratoarelor private, care până acum blocau accesul pacienților la investigațiile de bază, chiar și atunci când acestea erau justificate medical.

„Avem bani astăzi în sensul în care ne rămân bani la sfârșit de lună, în fiecare lună ne rămân bani necheltuiți de la anumite laboratoare. Pentru că există acel plafon, noi trebuie să facem reechilibrări bugetare luna următoare pentru luna anterioară și pacientul e la mijloc, pierdut pe traseu, fără analize medicale”, a explicat conf. univ. dr. Horațiu Moldovan, președintele CNAS, într-un interviu în cadrul podcastului Sănătatea FM de la RFI.

„Casa Națională de Asigurări de Sănătate va elimina în acest an plafoanele de la laboratoarele de analize medicale, astfel încât pacientul să aibă acces la servicii de diagnostic în timp real, atunci când are nevoie”, a anunţat el.

Plafoanele existente până acum se epuizau rapid, iar pacienții erau nevoiți să plătească analizele din buzunar sau să aștepte următoarea tranşă de fonduri, uneori şi câteva luni, în timp ce, la finalul lunii, CNAS rămânea cu bani necheltuiți, din cauza distribuirii inegale a solicitărilor între laboratoare și a rigidității sistemului administrativ.

„Accesul la analize medicale decontate ar putea intra, în sfârșit, într-o zonă de normalitate. În acest an vor fi eliminate plafoanele de la laboratoarele de analize medicale, o măsură menită să corecteze una dintre cele mai absurde disfuncții ale sistemului”, a subliniat Horațiu Moldovan.

Ce se schimbă concret

Eliminarea plafoanelor nu înseamnă creșterea bugetului, ci faptul că medicii vor recomanda efectuarea analizelor cu mai puţină largheţe, numai în cazurile în care sunt nevesare, în conformitate cu protocoalele medicale.

„Prioritatea noastră este să eliminăm cât mai rapid acest plafon. Nu este vorba despre creșterea bugetului, ci despre folosirea lui corectă”, a subliniat conf.univ.dr. Moldovan.

„Nu are sens, din punct de vedere medical, să faci zilnic o analiză PSA”, a explicat președintele CNAS, adăugând că specialiștii vor stabili frecvențele optime pentru aproximativ 100 de analize incluse în pachetul de bază.

Măsura urmează modelul aplicat anterior la medicamentele compensate, unde eliminarea plafoanelor a permis acces mai corect și mai eficient la tratamente.

De subliniat că CNAS intenționează să continue extinderea acestei logici și pentru investigațiile imagistice (CT, RMN), într-un proces etapizat și prioritizând cazurile grave, cum ar fi oncologia.

Pentru pacienți, schimbarea înseamnă că analizele medicale vor fi disponibile exact când sunt necesare, nu doar în primele zile ale lunii. În același timp, sistemul de sănătate va putea gestiona fondurile mai eficient, fără pierderi și blocaje inutile.

Prioritatea va fi acordată pacienților care au nevoie rapid de diagnostic, prin pachete standardizate pe afecțiuni.

În prezent, un set uzual de analize costă aproximativ 400 de lei, iar investigațiile imagistice pot ajunge până la 1.200 de lei.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort