Operaţie „extremă“ realizată la un spital din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O intervenţie chirurgicală „extremă“ a fost realizată cu succes la Spitalul Sfânta Maria din Capitală FOTO Shutterstock

Un pacient de 34 de ani a fost operat în Capitală, la Spitalul Sfânta Maria, intervenţia chirurgicală fiind numită drept „extremă“: s-a încercat îndepărtarea tuturor celulelor canceroase, prin extirparea structurilor şi organelor invadate, inclusiv a unei porţiuni ale coloanei vertebrale.

Pacientul operat cu succes în Bucureşti suferea de o recidivă a unui cancer rectal, dezvoltată în pelvis, dar care invadase toate structurile şi organele din bazin, inclusiv osul sacru până în apropierea măduvei spinării. 

Singura şansă a bolnavului era o operaţie „extremă“ prin care ţesutul canceros să fie îndepărat complet, chiar dacă acest lucru însemna extirparea organelor invadate, inclusiv a ultimei porţiuni din coloana vertebrală. 

Echipa medicală a fost condusă de Gabriel Mitulescu, medic primar chirurg specializat în chirurgie oncologică, la intervenţia chirurgicală participând şi medici specializaţi în neurochirurgie şi chirurgie plastică şi reparatorie. Operaţia a fost realizată, în total, de nouă medici.

Intervenţia a ridicat probleme speciale de strategie şi tehnică chirurgicală, însă, medicii au anunţat că a fost realizată cu succes şi că, se pare, este o premieră medicală în ţara noastră.

Pacientul se simte bine şi va fi externat în zilele următoare. 


Citeşte şi:

Un român ar putea revoluţiona industria medicală: chimistul Radu Silaghi, tot mai aproape de a pune „sângele artificial“ pe masa de operaţii

Dupa ce timp de mai bine de sase ani a testat in laborator proprietatile si functionalitatea sangelui artificial pe animale, chimistul Radu Silaghi - Dumitrescu impreuna cu echipa sa de cercetatori de la Universitatea „Babes - Bolyai“ din Cluj sunt tot mai aproape de a veni in sprijinul industriei medicale si de a prezenta un produs care ar putea revolutiona sistemul de profil din Romania si din lume.

Cancerul de intestin gros identificat la timp este cel mai uşor tratabil tip de cancer. La ce simptome trebuie să fim atenţi

Orice modificare în rutina organismului nostru ar trebui să ne pună pe gânduri. Analizele periodice şi consultarea medicului, mai ales când au loc mici sângerări rectale, constipaţie, diaree, crampe abdominale, oboseală inexplicabilă, greaţă şi vomă, ne-ar putea salva de o afecţiune îngrozitoare: cancerul intestinului gros.

Incredibilul efect placebo: pacienţi care au suferit o operaţie falsă au fost vindecaţi

Cu toţii am auzit de placebo, care este un termen utilizat în cercetare pentru a desemna o substanţă inactivă sau o procedură falsă ca element de control în experimente şi studii clinice. Însă, în ultimii ani, dovezile sugerează că placebo poate fi foarte eficient, mai ales în tratarea durerilor, depresiei şi chiar în uşurarea unor simptome ale bolii Parkinson.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG