Obezitatea şi cancerul de sân, legături periculoase. Cele mai afectate sunt tinerele începând de la 18 ani, avertizează medicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stilul de viaţă dezorganizat, având la bază lipsa mişcării şi a odihnei, precum şi alimentaţia incorectă sunt factori de risc pentru apariţia cancerului de sân la tinerele începând cu vârsta de 18 ani. Astfel de cazuri sunt tot mai des întâlnite în ultimii ani, atenţionează conf. dr. Daniel Ion, chirurg la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

În apariţia cancerului de sân sunt implicaţi anumiţi factori de risc: genetici, expunerea la radiaţii, tulburări ale metabolismului hormonal şi modul de viaţă necorespunzător. Unii dintre aceştia sunt factori modificabili şi ei trebuie eliminaţi, susţin medicii.

„Riscul de a dezvolta cancer mamar este cu atât mai mare cu cât femeia prezintă un exces de hormoni estrogeni în organism. Aceşti hormoni ai feminităţii, aşa cum mai sunt numiţi, sunt prezenţi în special la persoanele supraponderale. Aşadar, obezitatea este unul dintre factorii de risc importanţi pentru apariţia cancerului mamar şi, din păcate, este tot mai prezentă în viaţa tinerilor din cauza unei alimentaţii nesănătoase, cu aport hipercaloric şi bogată în proteine, precum şi din cauza lipsei de mişcare. De aceea, pentru un stil de viaţă sănătos, recomand produsele cât mai puţin procesate şi un program de activitate fizică susţinută“, a declarat conferenţiar doctor Daniel Ion, în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia M.A.M.E. la Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti.

Sedentarismul este una dintre principalele probleme ale tinerilor în societatea actuală. „Lipsa mişcării determină dezechilibre în toate sistemele corpului uman, dezechilibre ce pot duce în timp la instalarea unor boli şi chiar a cancerului. Sfatul meu este să includeţi mişcarea în rutina dumneavoastră zilnică, să mergeţi pe jos cât mai des cu putinţă şi, dacă aveţi o problemă, să nu ezitaţi să cereţi ajutorul cât mai curând. Mişcarea înseamnă viaţă!”, a subliniat Bogdan Goga, fizioterapeut în cadrul cabinetului de recuperare medicală Terapie pentru Mişcare.

Semne la care trebuie să fie atente femeile în fiecare lună

„Depistat din timp, cancerul de sân poate fi tratat cu succes în 90% din cazuri“, a punctat Maria Culescu, preşedintele Asociaţiei M.A.M.E.

Referitor la depistarea precoce, dr. Octavian Munteanu, medic specialist obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a subliniat rolul important pe care controlul medical periodic şi autoexaminarea le au în prevenirea şi diagnosticarea problemelor legate de sănătatea sânilor: „În fiecare lună, orice femeie trebuie să fie atentă dacă apar modificări la nivelul glandei mamare. În primul rând, trebuie să observe dacă există vreo asimetrie între sâni, modificări ale culorii şi texturii pielii sau prezenţa unor zone mai umflate. De asemenea, este foarte importantă autoexaminarea sânilor, care trebuie făcută după minim 7 zile de la menstruaţie. Cea mai simplă metodă este autopalparea sânului în sensul acelor de ceasornic, dinspre mamelon spre axilă, astfel încât să verificaţi dacă există vreo formaţiune dură sau care să vă doară. De asemenea, aceste metode trebuie completate de efectuarea unei ecografii mamare în fiecare an, o investigaţie medicală care nu doare şi nu iradiază.”

Evenimentul „Viaţa este roz dacă ai grijă de sănătate sânilor“ a facilitat dialogul între studentele de la ASE, medici şi specialişti astfel încât acestea să fie informate cu privire la prevenirea cancerului de sân. Activitatea face parte din proiectul „Planeta Roz – Suport şi Consiliere pentru Sănătatea Sânului, lansat de Asociaţia M.A.M.E, în iunie 2014.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute