O femeie de 51 de ani, operată de o tumoră cerebrală la Galați, cu ajutorul unui „GPS” medical. Intervenția a fost un succes

0
Publicat:

O femeie în vârstă de 51 de ani a fost supusă, în premieră pentru județul Galați, unei intervenții chirurgicale pe creier cu ajutorul Sistemului de Neuronavigație, o tehnologie de ultimă generație care permite medicilor o precizie excepțională în tratamentul afecțiunilor cerebrale.

Operația a fost făcută în premieră la Galați FOTO: FB

Pacienta a avut o formațiune tumorală cerebrală care i-a fost îndepărtată cu succes de echipa de neurochirurgi de la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați.

În prezent, pacienta, în vârstă de 51 de ani, se află într-o stare foarte bună și urmează procedurile de recuperare medicală postoperatorii.

„Suntem extrem de bucuroși că tehnologia medicală de ultimă generație, achiziționată de Consiliul Județean Galați, le permite medicilor noștri să efectueze intervenții tot mai complexe – operații care salvează vieți și care, până acum, erau posibile doar în marile centre universitare din țară”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Sistemul de neuronavigație funcționează asemenea unui „GPS pentru creier”, folosind imagini RMN sau CT pentru a construi o hartă tridimensională a anatomiei pacientului.

În timpul operației, chirurgul este ghidat în timp real de acest model digital, ceea ce crește precizia și siguranța actului medical.

Operația a fost realizată cu succes de echipa medicală formată din dr. Cătălin Grigorică, dr. Eduard Tronciu, dr. Ionuț Panțiru, dr. Adrian Ichim, dr. Corina Manole și dr. Alina Căuș.

Această premieră plasează Galațiul pe harta centrelor medicale din România care utilizează cele mai avansate tehnologii în neurochirurgie.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi