Mister elucidat: de ce ne scărpinăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pişcăturile de insecte, unele boli ale copilăriei, eczemele şi psoriazisul se manifestă, toate, printr-o senzaţie puternică de mâncărime. Până acum, specialiştii credeau că această senzaţie este percepută de creier ca o formă de intensitate redusă a durerii. Totuşi, un studiu recent contrazice această teorie şi elucidează misterul scărpinaturlui: de vină este o moleculă.

Corpul uman este acoperit de aproximativ 2 metri pătraţi de piele care sunt prima barieră dintre organismul uman şi mediul înconjurător. Pielea este, deci, expusă milioanelor de potenţiali factori iritanţi. Din acest motiv, senzaţia de mâncărime face parte din viaţa noastră, uneori mai mult decât este normal. Chiar dacă senzaţia de mâncărime apare la nivelul pielii, pruritul, cum este denumită aceasta ştiinţific, este declanşat în altă parte a corpului.

Mâncărimea accentuată poate fi cauzată şi de alergii, boli, emoţii sau de infecţii şi, precum gâdilatul, este un mecanism de autoapărare care atenţionează corpul că poate fi afectat.

Pentru a afla cum ia naştere senzaţia de mâncărime, cercetătorii au făcut teste pe cobai şi au descoperit că eliberarea unei molecule în cornul posterior al coloanei vertebrale declanşează acest proces biologic. O dată ajunsă în coloana vertebrală, această moleculă, denumită polipeptida natriuretică b, sau Nppb, se deplasează spre creier, creând senzaţia de mâncărime.

Cum sistemul nervos al şoarecilor este foarte asemănător, ca structură, cu cel al oamenilor, cercetătorii cred că un biocircuit al mâncărimii poate fi descoperit şi în cazul oamenilor. Dacă acestă teorie se confirmă, milioanele de persoane care suferă de afecţiuni cronice însoţite de mâncărime, cum sunt psoriazisul, eczeleme etc. vor putea beneficia, în curând, de medicamente care să contracareze efectul moleculei Nppb.

În studiul lor, oamenii de ştiinţă au separat cobaii care nu aveau molecula Nppb de restul cobailor. „A fost uimitor! Atunci când am expus şoarecii care nu aveau molecula la mai multe substanţe care provoacă mâncărime nu se întâmpla nimic. Cobaii pur şi simplu nu se scărpinau”, spune Santosh Michra, autorul principal al studiului.

Mai mult, prin intermediul acestei cercetări, oamenii de ştiinţă au descoperit aspecte interesante despre molecula Nppb. „Molecula este eliberată de inimă pentru a controla cantitatea de sodiu din sânge, precum şi tensiunea arterială. Este o piatră de temelie a biologiei, astfel de neurotransmiţători sunt folosiţi în diferite părţi ale corpului cu scopuri diferite”, a declarat pentru „The Time” Mark Hoon, coautor al studiului.

Deschidere de drum

Aşadar, am putea să ne aruncăm într-un lan de urzici pentru a verifica această teorie? Oare oamenii ar trebui să nu-şi mai facă griji cu privire la mâncărimile enervante? Nu chiar. Mark Hoon mai spune că doctorii se confruntă cu o dilemă morală dacă ar fi oprească senzaţia de mâncărime: fie afectează tensiunea arterială, fie injectează molecula Nppb direct în măduva spinării, lucru care nu este uşor de făcut.

În acelaşi timp, autorii studiului speră să rezolve cealaltă parte a ecuaţiei, şi anume de ce senzaţia de mâncărime se opreşte. „Acum, provocarea este să găsim un circuit biologic asemănător şi la oameni, să îl evaluăm şi să identificăm moleculele unice care pot fi vizate drept cele care declanşează mâncărimea cronică, fără a provoca efecte secundare nedorite. Deci, acesta este un început, nu un sfârşit”, încheie Hoon.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta