Medic de familie, despre gripa de sezon: „O epidemie mai severă ca acum nu țin minte să fi văzut în ultimii zece ani!”

0
Publicat:

Un medic de familie trage un semnal de alarmă în privința numărului foarte mare de cazuri de gripă înregistrate în acest sezon, în special la copii. Epidemia este considerată cea mai gravă din ultimii zece ani.

Gripa face ravagii în rândul copiilor FOTO Pexels

Mădălina Vesa, medic de familie în Alba Iulia, le recomandă părinților care au cu cine-și lăsa copiii acasă să îi scoată din colectivități pentru a trece cu bine peste problemele medicale sau a le evita, dar și pentru ca micuții să își refacă imunitatea.

De asemenea, medicul atrage atenția asupra unui alt aspect important, acela al prevenției, mai ales în ceea ce îi privește pe pacienții care se prezintă în cabinetele medicale. Purtarea măștii este măsura minimă care poate fi luată, atât pentru a preveni îmbolnăvirea, cât și pentru a nu transmite virusul persoanelor sănătoase.

„Imunitatea nu se face cu siropuri, ci cu mâncare sănătoasă somn si vaccin”

„O epidemie de gripă mai severă ca în acest sezon eu nu țin minte să mai fi văzut în ultimii zece ani. Atât copii, dar și adulți, toți cu stare alterată. Dar cel mai mult îmi pare rău de copii. Sunt extrem de epuizați, de obosiți. Din toamnă sunt răciți, nu le trece bine, stau 2-3 zile în colectivități și o iau de la capăt. Iar gripa i-a pus la pământ. Dacă aveți cu cine să îi lăsați, vă recomand să îi scoateți din colectivități o lună (mă refer la cei de grădiniță/cămin), să își revină. Să poată dormi cât se poate de mult, să mănânce corect, adică mâncare gătită (fără dulciuri și ronțăieli), să se joace afară cât de mult se poate. Imunitatea nu se face cu siropuri, ci cu mâncare sănătoasă, somn și vaccinare gripală în luna octombrie”, spune medicul de familie din Alba Iulia.

Răspuns pentru premier în problema concediilor medicale

Potrivit doctoriței, când merg la cabinet cu febră, dureri musculare, tuse, pacienții trebuie să poarte mască.

„Un minim gest de a ne proteja. Suntem vaccinați (cadrele medicale), dar la 50 de consultații/zi, majoritatea acuți, s-ar putea să nu rezistăm. Dacă sunteți sănătoși și veniți după diferite acte medicale, purtați mască, pentru că puteți lua virusuri de pe holuri, fiind pline de oameni bolnavi. Este minimul de prevenție ce se poate face”, mai afirmă medicul din Alba Iulia.

Mădălina Vesa comentează și declarația premierului Marcel Ciolacu, care susținea că sunt foarte multe concedii medicale: „Pai dacă statul român nu face nici o prevenție, se dă liber la îmbolnăviri – că fiecare are drepturi, atunci să tacă și să plătească toate concediile medicale de îngrijire copil sau pentru salariați, pentru că sunt cât se poate de reale aceste îmbolnăviri, cu stare foarte alterată. De asemenea, angajatorii să plătească toate aceste concedii (ce nu plătește statul), că fiecare angajat are atât drepturi, dar și obligații”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”