Mâncărurile de evitat în perioada caldă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când temperaturile sunt mari, în mod firesc ajungem să consumăm mai multă apă, sucuri, fructe şi salate decât în anotimpurile reci.Dar acest lucru nu este suficient. Există şi alimente pe care trebuie să le ocolim pentru a evita neplăcerile.

Vara, pe fondul căldurii, şi comportamentul nostru alimentar este diferit. Corpul pierde apă prin transpiraţie şi, odată cu apa, şi minerale. De aceea, apar nevoi specifice precum aceea acută de hidratare şi de remineralizare a corpului. Prin urmare, alegem în mod natural hrană „uşoară", care se digeră mai repede, astfel încât să ne potolim foamea fără a ne simţi greoi şi obosiţi. Totuşi, mulţi dintre noi ignoră semnalele date de organism şi nu-şi adaptează dieta la nevoile organismului.

Restricţie la grăsimi animale

Alimentele grase prezintă în timpul verii marele dezavantaj al metabolizării solicitante pentru organism, spre deosebire de carbohidraţi şi de proteine, ­care sunt mai uşor de digerat. În plus, un singur gram de grăsime aduce organismului un număr dublu de calorii comparativ cu un gram de glucide sau de proteine. Deşi pot fi recomandate iarna, când corpul are nevoie de energie suplimentară pentru a-şi păstra echilibrul termic, în timpul verii, alimentele bogate în grăsimi animale tulbură funcţionarea organismului.

Prin urmare, trebuie limitată prezenţa lor în dietă. Mai exact, trebuie evitată carnea grasă de porc, preparatele precum costiţa afumată şi sarmalele, dar şi alimentele de tip fast-food ­(pizza şi hamburgerii). În schimb, grăsimile nesaturate, de provenienţă vegetală, precum uleiul vegetal şi grăsimile oleaginoase (migdale, fistic, măsline), deşi au un aport de calorii comparabil cu restul grăsimilor, aduc beneficii organismului prin bogăţia lor de nutrienţi.

Maionezele, risc de toxiinfecţii

Maionezele se metabolizează greu şi solicită excesiv vezica biliară. În plus, atunci când sunt preambalate, pot fi şi mai solicitante pentru organism din cauza conţinutului de aditivi. Necesită condiţii speciale de păstrare şi, de aceea, la temperaturi mari, prezintă un risc crescut de contaminare şi pot provoca toxiinfecţii alimentare. Acest lucru este valabil şi în cazul sosurilor care, în egală măsură, se degradează rapid şi pot duce la toxiinfecţii alimentare.

Alcoolul şi cafeaua deshidratează

Vara, setea nu se stinge cu băuturi precum cafeaua şi alcoolul (mai ales tăriile). Aceste băuturi nu sunt recomandate în cantităţi mari, fiindcă favorizează deshidratarea. În schimb, dacă nu se face abuz, dimineaţa ne putem răcori cu o ceaşcă de cafea cu gheaţă, spun ­speci­­aliştii. Sau ar trebui să bem cafeaua împreună cu un pahar cu apă. Şi deserturile grele trebuie evitate pe căldură şi trebuie înlocuite cu îngheţata şi cu salatele de fructe, care sunt mai uşor metabolizate comparativ cu prăjiturile cu cremă şi cu ciocolată.

Ce este bine să mâncăm vara

Preparatele din carne de pui, de curcan, cele din vită slabă şi din peşte sunt alimente de preferat în timpul verii. De asemenea, brânzeturile şi iaurturile degresate trebuie incluse în dieta de vară, mai ales la micul dejun, alături de cerealele integrale.  Hidratarea este crucială în toată perioada estivală, iar consumul de legume şi de fructe aduce în plus beneficiile date de minerale şi vitamine ­revitalizante. Dintre băuturi, sunt de preferat apa şi sucurile naturale din fructe, eventual diluate şi berea, care poate fi consumată în ­cantităţi moderate.

Specialistul nostru
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi
Director al Institutului de Cercetări Alimentare Bucureşti

Vara sunt de evitat alimentele bogate în grăsimi şi zaharurile rafinate. În schimb, este indicat să consumăm suficiente lichide, de preferat apă oligominerală, adică aşa-numita apă plată sau apă minerală. Apa minerală este mai bogată în elemente precum calciul, magneziul şi sodiul, care se elimină din organism prin transpiraţie. Prin urmare, consumul acestui tip de apă contribuie la remineralizarea organismului.

Legumele şi fructele proaspete susţin organismul şi-l revitalizează în lupta cu disconfortul termic. Sunt recomandate fructele de sezon precum cele de pădure, cireşele, caisele, piersicile, dar şi fructele de cultură, disponibile tot timpul anului.  Ceaiurile sunt, de asemenea, recomandate pe toată durata verii. Se îndulcesc doar cu miere, atunci când ajung la o temperatură mai mică de 40 de grade. Se consumă călduţe, nu cu gheaţă.  

Interzis: Produsele de patiserie şi prăjiturile cu creme şi cu nucă trebuie excluse din dieta de vară.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani