La ce să te aştepţi când faci mamografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este recomandat să o efectuezi la o săptămână după ce s-a terminat ciclul menstrual.

Mamografia este un examen medical care ar trebui făcut de orice femeie după ce a trecut de vârsta de 45 de ani, fiind un prim pas în a descoperi în stadii incipiente cancerul de sân. Iată la ce să te aştepţi când faci mamografie!

Când să o programezi

Este recomandat să o efectuezi la o săptămână după ce s-a terminat ciclul menstrual şi, dacă este posibil, dimineaţa. În perioada de dinainte de ciclul menstrual şi în timpul acestuia sânii sunt mai sensibili şi te-ar putea durea în timpul procedurii. Însă, dacă ai trecut deja de menopauză o poţi programa oricând doreşti. În ceea ce priveşte momentul zilei, este de preferat să o efectuezi dimineaţa, deoarece nu ai voie să fii dată cu deodorante şi parfumuri.

Caută un centru specializat

Într-un astfel de centru au cea mai bună apartură şi cei mai pregătiţi specialişti, aşadar vei fi sigură că rezultatul mamografiei va fi interpretat corect. Mai există şi posibilitatea să vii cu rezultatul mamografiei la un specialist, chiar dacă aceasta a fost efectuată în altă parte.

Află cât de inconfortabilă este mamografia pe clickpentrufemei.ro. 

Ce spune corpul despre sănătatea ta
Uită de silicoane! 4 plante care măresc sânii

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă