Îţi place să leneveşti dimineaţa în pat? Genele sunt de vină!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Află care este nevoia ta de somn şi asigură-te că dormi suficient, astfel încât să te trezeşti fără ceasul deşteptător.

Persoanele care se trezesc cu greu după ce sună ceasul-deşteptător au, de azi, o scuză: ei trebuie să doarmă mai mult din cauza unei variaţii genetice.

De ce Albert Einstein dormea 11 ore pe noapte, în vreme ce alte genii se simt odihnite după doar patru-cinci ore de somn? Potrivit unui studiu realizat la Universităţile din Edinburgh şi „Ludwig Maximilians“ din Munchen, posesorii de genă ABCC9 au nevoie de 30 de minute de somn în plus faţă de restul populaţiei. Unul din cinci europeni prezintă această variaţie genetică. Ea influenţează modul în care organismul percepe nivelul de energie celulară.

În studiul lor, cercetătorii au analizat croaţi, olandezi, estonieni şi germani. Apoi au observat că explicaţia se aplică şi musculiţelor de oţet. După cum remarca dr. Jim Wilson de la Universitatea din Edinburgh, citat de BBC, „oamenii dorm aproape o treime din viaţă. Dincolo de influenţele pe care le joacă vârsta, latitudinea sau anotimpul, există şi o tendinţă familială pentru duratele mai lungi sau mai scurte de somn. Noile informaţii despre biologia somnului ne vor ajuta să descoperim în ce mod obiceiurile legate de dormit ne influenţează sănătatea“.

Experţii în somn mai subliniază însă un lucru: spre deosebire de musculiţele de oţet, oamenii ascultă într-o măsură mult mai mică de gene.

Citeşte şi: Somnul cu vise şterge amintirile neplăcute


Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte