Internarea forțată a consumatorilor de droguri, propusă printr-un nou proiect de lege

0
Publicat:

Parlamentarii PSD propun internarea nevoluntară a consumatorilor de droguri în anumite cazuri, pentru protecția acestora și a celor din jur. Proiectul de lege a fost depus recent la Parlament și urmează să intre în dezbatere.

Internarea forțată a consumatorilor de droguri, propusă printr-un nou proiect de lege. FOTO: Arhivă

Potrivit inițiativei legislative, consumatorii dependenți de droguri ar putea fi internați fără consimțământ în situațiile în care reprezintă un pericol iminent pentru ei înșiși sau pentru alte persoane, nu au capacitatea psihică de a înțelege starea de boală sau suferă de tulburări psihice grave. De asemenea, măsura s-ar putea aplica minorilor sau persoanelor puse sub interdicție, informează Agerpres.

Internarea nevoluntară poate fi percepută ca o formă ce încalcă drepturile pacientului, însă în cazul în care persoana reprezintă un pericol pentru sine sau pentru alții, poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară”, au explicat inițiatorii proiectului.

Cererea pentru internarea nevoluntară va putea fi făcută de familie, medicul curant psihiatru sau organele abilitate (reprezentanți ai administrației publice locale, poliție, jandarmerie, pompieri, procuror, instanță de judecată civilă), pe baza unei solicitări scrise care să conțină detalii despre pacient și motivele care justifică internarea.

Inițiatorii susțin că România are nevoie de o schimbare radicală în abordarea consumului de droguri, inspirată de modele internaționale. „Este esențială sprijinirea persoanelor consumatoare să acceseze servicii specializate și, astfel, să fie redus numărul deceselor, respectiv al spitalizărilor”, au precizat parlamentarii.

Proiectul va fi analizat mai întâi în Senat, iar decizia finală va aparține Camerei Deputaților.

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”