Impactul politicilor de preţ asupra disponibilităţii medicamentelor în România

În timp ce Comisia Europeana a iniţiat în ultimii doi ani investigaţii ale unor companii farmaceutice privind preţurile excesive practicate de acestea în Europa pentru medicamente din sfera oncologiei sau epilepsiei, sancţionându-le pentru majorări ale preţurilor cu până la 2.600%, în România asistam încă din 2009,  la un nivel relativ scăzut al preţurilor.

Nivel relativ, deoarece chiar Consiliul Concurenţei, dar şi medici din România, au identificat multe dintre produse a fi disponibile în Europa la preţuri între 20-60% mai mici decît în Romania.  

Din 2015, nivelul de preţ al medicamentelor a fost stabilit la cel mai mic nivel dintr-un coş de 12 ţări europene, până în prezent, acest nivel de preţ generând retrageri, din raţiuni comerciale ale producătorilor, a peste 1/3 din totalul medicamentelor autorizate în România. 

Marea majoritate a acestor produse au fost medicamente autohtone şi medicamente generice de import, precum şi medicamente inovative ieşite de sub patent, al caror preţ de producţie depaşea nivelul de preţ impus de către statul roman, făcându-le neprofitabile pentru producatorii acestora. 

Un procent relativ mic al medicamentelor retrase în această perioadă este reprezentat de medicamentele inovative, unele dintre acestea fără alternativă. 

În condiţiile în care economia României a înregistrat cea mai mare creştere Europeană în 2017, acest nivel minimal de preţuri al medicamentelor pare artificial, mai ales ca nu au fost făcute analize referitoare la nivelele maxime de preţ care pot fi percepute de producători în România şi pot fi suportate de catre populaţie, la momentul actual, diferit economic faţă de 2009 sau 2015, nivele care să-i motiveze să-şi mentină medicamentele în România. 

Preţurile mici, justificabile oarecum pentru anii precedenţi de criză, nu neapărat şi acum, au generat situaţii de deficit de medicamente, cu consecinţe dramatice asupra sănătăţii generale a populaţiei. 

În plus, politica celui mai mic preţ, a influenţat în mod negativ concurenţa din piaţă în ansamblu, generând distorsiuni cu implicaţii directe asupra pacienţilor. 

Pot fi menţionate aici, printre altele, încercarea de schimbare a sistemului de distribuţie clasic şi implementarea unor sisteme de distribuţie directe către farmacii sau spitale, aplicarea unor cote de aprovizionare în vederea optimizării stocurilor care s-au dovedit a fi, de facto, generatoare de deficit, programe de fidelizare ale medicilor sau pacienţilor în detrimentul altor produse, etc. 

Mai mult decât atât, comunicarea publică a industriei farmaceutice, referitoare la susţinerea deficitului bugetar alocat medicamentelor prin taxa de claw-back, respectiv aceea de a fi  „cel mai mare finanţator al bugetului sănătaţii şi implicit al statului”, produce presiune asupra autorităţilor, creează lipsă de respect în comunitate faţă de ceilalţi operatori din piaţa farmaceutică, impredictibilitate şi implicit, efecte economice.

Ca un argument în plus, în favoarea unei dezbateri mai calme la nivel naţional pe tema comerţului paralel, opinia comisiei Europene, transmisă prin Comisarul european pe Sănătate, Vytenis Andriukaitis, este:“Comerţul paralel nu are legătură cu sistemul de sănătate, nici cu dreptul statelor de a stabili politica de decontări şi stabilirea preţurilor. Iar preţurile depind de nivelul TVA, de taxe, de multe. Exportul paralel are loc din cauză că avem patru libertăţi fundamentale în UE, iar una e comerţul”.

Evaluarea consumului real de medicamente al populaţiei şi aprovizionarea pieţei în concordanţă cu acesta, evaluarea de către autorităţi împreună cu producătorii a riscului de discontinuitate a unor medicamente precum şi a impactului asupra sănătăţii populaţiei, creearea implicită a unor stocuri de rezervă la nivel naţional în special pentru medicamente esenţiale cu risc crescut de discontinuitate, informarea timpurie a pacienţilor şi medicilor asupra unor situaţii temporare/definitive de discontinuitate, în vederea găsirii unor alternative de tratament, reglementarea importului paralel în vederea aprovizionarii suplimentare a pieţei şi accelererarea procedurii de autorizare a importului paralel în situaţii de criză, definirea clară a obligaţiilor şi responsabilităţilor fiecărui participant la lanţul de aprovizionare, sunt doar câteva dintre soluţiile oferite de catre CE pentru rezolvarea  situaţiilor lipsei de medicamente. Politica de preţuri însă este responsabilitatea exclusivă a statelor membre care poate fi soluţionată exclusiv printr-o actualizare bugetară.

Comisia Europeana, printr-un chestionar adresat în Noiembrie 2017 tuturor celor 28 de state membre, inclusiv Romaniei, urmareşte modul, transparenţa şi stadiul implementării prevederilor europene referitoare la modalităţile de asigurare a disponibilităţii medicamentelor. 

Felul în care România a răspuns acestui chestionar ar putea oferi tuturor celor interesaţi şi în primul rand pacienţilor, predictibilitate în ce priveşte soluţionarea acestor crize ale medicamentelor.

Articol susţinut de ADEM Romania (Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente)