Gripa sezonieră, periculoasă și după vindecare. Asemănările cu Covid-19, regăsite într-un nou studiu

0
Publicat:

La fel ca în cazul Covid, gripa prezintă un risc semnificativ de efecte secundare, spun cercetătorii. Persoanele care au fost spitalizate cu gripă prezintă un risc crescut de probleme de sănătate pe termen lung, similar celor cu cele generate de Covid-19, sugerează datele.

Gripa poate genera probleme de sănătate pe termen lung FOTO Arhivă

În timp ce simptomele asociate cu o astfel de „gripă prelungită” par să fie mai concentrate pe plămâni, în ambele cazuri riscul de deces și invaliditate a fost mai mare în lunile de după infectare, decât în primele 30 de zile, potrivit The Guardian.

„Este foarte clar că gripa lungă este mai rea decât gripa, iar Covid-ul lung este mai rău decât Covid-ul în sine”, a spus Dr. Ziyad Al-Aly, epidemiolog clinic la Universitatea Washington din St Louis, Missouri, care a condus cercetarea.

El a fost motivat să studieze fenomenul după ce a observat amploarea bolilor de lungă durată cu care se confruntă persoanele care s-au vindecat de Covid.

„În urmă cu cinci ani, nu mi-ar fi trecut prin cap să examinez posibilitatea unei „gripe prelungite.” Dar una dintre lecțiile majore pe care le-am învățat din această pandemie este că un virus despre care credeam inițial că ar putea provoca doar o boală acută, afectează milioane de oameni pe termen lung. Ne-am întrebat dacă acest lucru s-ar putea întâmpla și în cazul gripei, de exemplu?”, a spus el.

Pentru a investiga, Al-Aly și colegii săi au analizat dosarele medicale de la 81.280 de pacienți din SUA care au fost spitalizați cu Covid și 10.985 care au fost spitalizați cu gripă sezonieră, urmărindu-i timp de cel puțin 18 luni pentru a afla despre riscurile lor de deces, readmisie în spital și 94 de probleme de sănătate diferite, care implică principalele sisteme de organe ale corpului.

Cercetarea, publicată în The Lancet Infectious Diseases, a constatat că, în timp ce pacienții cu Covid s-au confruntat cu un risc mai mare de deces sau de readmisie în spital în următoarele 18 luni, ambele infecții prezintă un risc semnificativ de invaliditate și boală continuă.

În ambele cazuri, mai mult de jumătate din decese și invaliditate au avut loc în lunile de după infectare, spre deosebire de primele 30 de zile. Și în timp ce simptomele asociate cu gripa prelungită erau mai susceptibile să se concentreze pe plămâni – de exemplu, dificultăți de respirație sau tuse – în comparație cu pacienții cu Covid, ambele grupuri au avut un risc mai mare de oboseală, probleme cardiovasculare, gastrointestinale și neurologice și simptome asociate cu alte sisteme de organe, în lunile următoare.

„Mulți oameni cred că au trecut peste Covid-19 sau gripă după ce au fost externați din spital. Acest lucru poate fi adevărat pentru unii. Dar cercetările noastre arată că ambii viruși pot provoca boli de lungă durată”, a spus Al-Aly.

Studiul nu a fost conceput pentru a identifica ce proporție dintre cei spitalizați cu gripă continuă să dezvolte probleme de sănătate suplimentare sau dacă anumite grupuri prezintă un risc mai mare, iar acest lucru este ceva ce echipa speră să investigheze în lunile următoare. De asemenea, este neclar în ce măsură persoanele care fac gripă, dar nu sunt internate, dezvoltă probleme de sănătate în curs de desfășurare.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute