Focar de gripă aviară, depistat în Franţa. A fost izolat virusul H5N1 înalt patogen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Într-o gospodărie din sud-vestul Franţei a fost izolat virusul gripei aviare (H5N1)   FOTO Arhivă

Gripa aviară îşi face din nou apariţia în sezonul rece. De data aceasta, în Franţa, a fost depistat primul focar de gripă aviară din 2007 până în prezent, într-o crescătorie de păsări din sud-vestul ţării, informează agenţiile de presă internaţionale.

Ministerul Agriculturii din Franţa a anunţat miercuri, 25 noiembrie, descoperirea unui caz de H5N1 „înalt patogen pentru păsări” într-o gospodărie din departamentul Dordogne. Este vorba despre primul caz de gripă aviară detectat în Franţa din 2007.

Zone de protecţie şi de supraveghere au fost instalate la 3 kilometri şi 10 kilometri în jurul curţii respective. „O monitorizare activă extinsă” este pusă în practică şi în ceea ce priveşte fauna sălbatică.

Potrivit FranceTV Info, în curtea afectată, 22 de păsări bolnave au murit, iar alte 10 rămase au fost eutanasiate de Direcţia departamentală pentru protecţia populaţiei.

Specialiştii francezi au precizat că nu există niciun risc pentru om în ceea ce priveşte consumul produselor provenite de la pasăre, fie că e vorba despre carne sau ouă.

Gripa aviară este o boală infecţioasă virală care afectează în special păsările, fie domestice, fie sălbatice, dar şi mamiferele.

Cazurile de îmbolnăviri la om şi decese din această cauză au fost evidenţiate în Asia, în special la lucrătorii din fermele avicole, în urma contactului direct cu păsările bolnave. În aceste situaţii, studiile au demonstrat că virusul a suferit anumite modificări genetice.

Virusul gripal este un virus capabil să sufere foarte uşor mutaţii genetice. De aceea, experţii consideră că o pandemie de gripă este iminentă. 

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”