Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte. „Toți medicii care erau atunci în salon au început să aplaude”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dr. Cristian Lupașcu de la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași a povestit cazul unei paciente care a intrat în comă, iar după două săptămâni și-a revenit și a început să cânte. „Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”, spune acum medicul.  

Femeie aflată în comă și-a revenit brusc Foto: Shutterstock

Prof. univ. dr. Cristian Lupașcu, șeful Clinicii II Chirurgie de la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași și al Centrului de Prelevare Multiorgan și Transplant Hepatic din cadrul aceleiași unități, a povestit pentru Ziarul de Iași despre o parte dintre cazurile pe care le-a tratat în cariera sa care-l vor urmări toată viața.

Potrivit doctorului Lupașcu, în 2019, o asistentă medicală din Bacău, care făcuse și studii de canto, a intrat inexplicabil în comă după un transplant hepatic. Femeia fusese diagnosticată cu ciroză hepatică post hepatită cu virus C și a beneficiat de un transplant hepatic la centrul din Iași, după doi ani de așteptare.

Deși postoperator evoluția femeii era bună, la șase zile după intervenție a intrat în comă. Nu mai răspundea la stimuli. Au fost realizate diverse investigații imagistice, au consultat-o cei mai buni neurologi din Iași, precum și un profesor de neurologie din SUA. Toți spuneau același lucru, că nu au mai văzut așa ceva și nu sunt speranțe ca pacienta să își mai revină. Deși nu răspundea la stimuli, grefa funcționa foarte bine, la fel și inima și celelalte organe. Dar neurologic era în comă. Ne-am gândit la un AVC, dar l-am exclus după primirea rezultatelor. Prognosticul era sumbru. L-am anunțat și pe fiul ei, care era medic, că mama sa are șanse minime”, a povestit prof.dr. Cristian Lupașcu.

„Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”

Femeia și-a revenit la fel de brusc, după două săptămâni, moment în care a început să cânte.

Mă duceam în fiecare zi la patul ei și chiar dacă era în comă îi vorbeam și o strigam pe nume. La un moment dat a început să miște puțin globii oculari și apoi în fiecare zi făcea progrese minuscule, deschidea ochii, mișca degetele, dădea din cap, dar nu vorbea. Cel mai greu și-a revenit limbajul. Ne gândeam deja că nu o să mai vorbească și nu o să mai cânte niciodată. Într-o zi, aflându-mă lângă patul ei mi-a venit în minte să îi cer să cânte o notă muzicală și i-am spus să îmi dea un LA minor. Într-o secundă am auzit din gura pacientei nota muzicală. Toți medicii care erau atunci în salon au început să aplaude. Femeia și-a revenit cortical încet, încet. Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”, a mai spus prof.dr. Cristian Lupașcu pentru sursa citată.

În privința revenirii bruște a pacientei, din punct de vedere medical s-au luat în considerare două lucruri. „Primul se referă la faptul că a stat poate prea mult pe lista de așteptare și creierul ei aflat în această insuficiență hepatică a avut mai mult de suferit decât la alți pacienți. Iar al doilea aspect a fost acela că, văzând-o în această stare de comă, i-am schimbat complet medicația pe care i-o dădeam la început”, a mai precizat doctorul.

Femeia și-a revenit până la urmă. A făcut exerciții de logopedie și i-a fost reeducată vorbirea. La trei luni de la intervenție articula cu greu cuvintele, iar la un an spunea destul de bine tot ce avea de spus.

În momentul în care a rostit un LA minor ca un diapazon, am știut că își va reveni. Și așa a fost”, a conchis prof.dr. Cristian Lupașcu.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică