Fără vaccin, fără şcoală, în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Italia a fost promovată o nouă lege potrivit căreia părinţii care-şi trimit la şcoală copiii nevaccinaţi primesc o amendă de 500 de euro, iar copiilor sub 6 ani li se poate refuza înscrierea din acest motiv, potrivit bbc.com.

Actul normativ intervine într-un moment în care numărul cazurilor de rujeolă a crescut foarte mult în această ţară iscând numeroase dezbateri la nivel naţional în legătură cu vaccinarea.

Astfel, părinţii care vor să-şi trimită copiii la şcoală trebuie să-i vaccineze în mod corespunzător pe cei mici, adică împotriva varicelei, poliomielitei, rujeolei, oreionului şi rubeolei.

În lipsa dovezilor de imunizare, copiii sub 6 ani nu mai sunt primiţi în creşe, grădiniţe şi şcoli. Cât priveşte cei între 6 şi 16 ani aceştia sunt ănscrişi la şcoală, dar părinţii sunt amendaţi pentru că nu i-au vaccinat.

Mai multe pentru tine:
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Premierul Bolojan și comisarul european Valdis Dombrovskis, despre deficit și PNRR: „Noiembrie și decembrie vor fi decisive și pentru bugetul pe anul următor”
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ana Maria Gavrilă, lidera POT, critică absența lui Călin Georgescu de la sfințirea Catedralei Naționale
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Demi Moore: „Am făcut sport câteva ore în ziua în care mi s-a rupt apa!”