Eşti o persoană matinală? Află ce beneficii îţi poate aduce acest lucru!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ne putem "educa" să ne trezim dimineaţa şi să fim activi în prima parte a zilei

Dacă eşti mai activ în prima parte a zilei decât seara, te vei bucura de sănătate mai mult timp decât „păsările de noapte". Iar acesta nu este singurul beneficiu al trezitului de dimineaţă.

Persoanele matinale sunt mai fericite şi mai mulţumite de viaţa lor, comparativ cu cele care se trezesc greu dimineaţa, dar sunt active seara. Au făcut această constatare specialiştii Universităţii din Toronto, în urma unui studiu la care au participat bărbaţi şi femei din toate categoriile de vârstă. Aceştia au completat un chestionar care cuprindea întrebări legate de starea emoţională, de gradul general de satisfacţie, precum şi de starea de sănătate fizică.

Gradul mai mare de fericire ar putea fi explicat prin faptul că majoritatea sarcinilor profesionale şi cele cotidiene trebuie îndeplinte în prima parte a zilei, iar acest lucru poate crea probleme de adaptare persoanelor care sunt active seara.

Specialiştii au mai observat că persoanele matinale s-au declarat mai mulţumite de sănătatea lor, în comparaţie cu cele care sunt active seara. Explicaţia ar fi că ele se odihnesc mai bine, deoarece dorm în intervalul orar în care organismul se recuperează cel mai mult, adică 22.00 - 6.00. Sistemul imunitar al persoanelor care se odihnesc bine este mai puternic.

Trezeşte-te dimineaţa dacă vrei să fii suplu!

Un alt sondaj, publicat în septembrie anul trecut de cercetătorii de la Universitatea Roehampton din Marea Britanie, susţinea că persoanele care se trezesc târziu dimineaţa au un risc mai mare de a suferi de depresie şi de a avea probleme cu greutatea. Ei au observat, ca şi specialiştii canadieni, că persoanele matinale sunt mai fericite.

Devenim matinali spre bătrâneţe

Doar 7% din tineri sunt matinali, au mai observat cercetătorii canadieni în urma studiului pe care l-au efectuat. Lucrurile se schimbă însă odată cu înaintarea în vârstă, astfel că, la 60 de ani, majoritatea persoanelor devin matinale. La această vârstă, numai 7% din populaţie rămâne activă seara, ca în tinereţe.

Citeşte şi:
OMS: Emisiile diesel, cancerigene și la fel de nocive ca fumatul pasiv

De ce este bine să împarţi patul cu cineva

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort