Doctorul care face minuni cu oasele copiilor, la Adevărul Live

La Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ din Bucureşti au loc zi de zi operaţii complicate care redau şansa la o viaţă normală unor copii cu probleme severe ale oaselor. Tumori osoase, malformaţii congenitale sau tot mai frecventele probleme ale coloanei vertebrale, toate pot fi tratate cu succes la secţia de Ortopedie Pediatrică a spitalului, condusă de conf. dr. Alexandru Ulici.

Conf. dr. Alexandru Ulici, şeful secţiei de Ortopedie Pediatrică de la Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ din Capitală, operează 60-80 de copii într-o singură lună. Este vorba despre cazuri dintre cele mai complexe, unele dintre ele considerate fără speranţă până când ajung la primele consultaţii la Ortopedie la „Grigore Alexandrescu“. Conf. dr. Ulici a venit la Adevărul Live să ne vorbească despre cele mai frecvente probleme osoase pe care le operează, despre scolioze şi alte deformări ale coloanei vertebrale, despre tulburările de mers ale copiilor şi adolescenţilor de astăzi, dar şi despre cele mai dificile cazuri cu care s-a confruntat de-a lungul carierei.

Un exemplu este cazul lui Roberto, un băieţel de numai 4 ani, care s-a născut cu o malformaţie congenitală în care lipsesc peroneul şi degetele 4 şi 5 de la un picior. Echipa conf. dr. Ulici a realizat la începutul acestui an o intervenţie unică pentru România, prin folosirea unei combinaţii ingenioase de tehnici, care l-a salvat pe copil de la amputare, singura soluţie găsită până atunci de medici.

Principalele idei rezultate în urma discuţiei:

E un număr foarte mare de pacienţi care necesită intervenţii chirugicale

Din păcate, în România, nu sunt decât două spitale specializate în ortopedia pediatrică: „Grigore Alexandrescu“ şi „Marie Curie“. Mai sunt departamente şi prin ţară cum ar fi. Iaşi, Cluj.

Specialitatea de ortopedie pediatrică este una tânără

Ea a fost înfiinţată ca atare în 1998. Ulterior, a fost desfiinţată pentru că nu se regăsea cu totul în specializările europene, după care a fost reînfiinţată în urmă cu 6 ani. Aceasta înseamnă că tineri specialişti abia cum se formează. În acest moment, nu există mai mulţi de 10-15 specialişti în ortopedia pediatrică în întreaga ţară.

Ortopedia înseamnă un copil drept

Copilul nu este un adult în miniatură şi nu putem aplica nişte principii de la adult direct la copil pentru că nu funcţionează.Ortopedia pediatrică este o specialitate costisitoare, cu greu suportată şi de către ţări puternic dezvoltate.

Cele mai frecvente intervenţii chirurgicale sunt cele generate de traumatisme

Fracturile, în speţă. Dacă excludem fracturile, rămân malformaţiile congenitale, toate deformările dobândite, deviaţiile de axă ale coloanei vertabrale. Sechele ale diferitelor afecţiuni.

Mituri legate de această patologie

Problemele coloanei vertebrale a început să atragă atenţia medicilor. Numărul pacienţilor este mare, la fel şi miturile legate de această patologie. Categoric, ghiozdanul nu produce scolioză. Sunt milioane de copii care poartă ghiozdan şi foarte puţini fac scolioză. 90% din cazurile de scolioză au o etiologie necunoscută. Însă, ghiozdanul, ca şi poziţiile vicioase, de pildă, dacă porţi ghiozdanul pe un umăr eşti mai înclinat în acea parte. Pînă la urmă asta e o poziţie vicioasă. Poziţiile vicioase pot fi incriminate în agravarea unei scolioze care a debutat.

Cea mai frecventă poziţie vicioasă o întâlnim la fetiţe, în preajma pubertăţii, când încep să se dezvolte sânii. Ele încearcă să ascundă acest lucru şi stau cu umerii aplecaţi care produc o deviaţie a coloanei vertebrale ăn plan sagital pe care o numim cifoză şi care foarte curând se poate transforma într-o cifoză structurală. Şi care, în final, ajunge să necesite şi intervenţie chirurgicală. Poziţiile vicioase trebuie combătute prin kinetoterapie.  

Premergătorul este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui copil până la vârsta mersului. Pentru că obligă sugaru să stea într-o poziţie ortostatică când încă această poziţie nu e la vremea achiziţiei sale. Până la vârsta de 1 an copilul nu poate să întindă perfect piciarele, şoldurile sale nu sunt dezvoltate. Apoi, articulaţiile nu sunt pregătite să susţină greutatea corpului, iar cartilajele de creştere nici ele nu sunt pregătite. Şi ne putem întâlni cu o serie întreagă de afecţiuni generate tocmai de ortostatismul copilului. Apare o curbare a tibiilor foarte importantă – copiii devin crăcănaţi. Dar şi mersul pe vârfuri e o consecinţă de multe ori a premergătorului. Şi, uneori, acest mers pe vârfuri necesită chiar intervenţie chirurgicală. Mersul normal începe între vârsta de 1,2 ani şi 1,8 ani.

Un rucsac este bun pentru că ţine copilul cu picioarele depărtate. Cea mai bună prevenţie a luxaţiei sau a displaziei de şold e să ţinem copilul cu picioarele depărtate.