Din ce cauze apare incontinenţa urinară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tratamentul se stabileşte în urma evaluării făcute de medicul urolog

Pierderea involuntară de urină afectează, în diferite grade, 10 la sută din populaţie, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Incontinenţa este considerată uneori simptomul unei boli, de aceea pentru prescrierea unui tratament eficient, sunt extrem de importante identificarea cauzei, dar şi a factorilor favorizanţi.

La noi în ţară, pierderea involuntară de urină, tranzitorie sau permanentă, este întâlnită la 20 la sută din populaţie. „Incontinenţa tranzitorie este determinată de cauze reversibile: infecţii urinare, vaginite şi uretrite atrofice, alcoolism, administrarea unor medicamente (diuretice, antihipertensive, antihistaminice, sedative, descongestionante nazale cu efedrină)", spune medicul de familie Ruxandra Constantina de la Clinica Med-As din Bucureşti.

Femeile, de trei ori mai afectate

În unele cazuri, incontinenţa este asociată cu insuficienţă cardiacă sau venoasă, accidente vasculare cerebrale, Parkinson, maladia Alzheimer, constipaţie sau cu diabet. Numărul femeilor care se confruntă cu incontinenţă urinară (12 la sută) este de trei ori mai mare decât cel al bărbaţilor (4 la sută), mai arată datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Această diferenţă există deoarece ruptura de perineu, sarcina, naşterea şi menopauza sunt factori favorizanţi în ceea ce priveşte apariţia incontinenţei urinare.

„La bărbaţi, o principală cauză a apariţiei incontinenţei urinare este reprezentată de hipertrofia benignă de prostată sau de cancer", spune medicul Ruxandra Constantina. În cazul persoanelor de peste 70 de ani, cauza incontinenţei urinare este reprezentată de modificările fiziologice legate de înaintarea în vârstă, care determină tulburarea contracţiei muşchiului vezicii urinare. În aceste cazuri, tusea, strănutul, ridicarea unor obiecte grele determină pierderea de urină ca urmare a slăbirii planşeului pelvian.

Specialişii afirmă că 30 la sută din cazurile de incontinenţă urinară se tratează prin efectuarea unor exerciţii care tonifică musculatura planşeului pelvian. Exerciţiile Kegel, de exemplu, constau în contracţia muşchilor pelvieni în acelaşi mod în care se opreşte fluxul urinar în timpul micţiunii.

În ceea ce priveşte operaţiile chirurgicale, acestea sunt indicate în 5 la sută din cazuri. Cele mai moderne tehnici în acest sens presupun aplicarea de benzi sintetice (bandelete) sub uretră, cu scopul de a menţine continenţa. Statisticile arată că doar 40 la sută din bolnavii cu incontinenţă se vindecă. Restul se recuperează parţial sau chiar dezvoltă rezistenţă la orice tratament.

Specialiştii afirmă că incontinenţa afectează şi un număr important de copii. Aproximativ 40 la sută din copiii cu vârste de aproximativ 3 ani suferă de incontinenţă urinară şi 10-15 la sută din cei în jurul vârstei de 5 ani.

Cauze psihogene în cazul micuţilor

„Incontinenţa urinară poate avea în cazul copiilor o cauză genetică sau poate fi consecinţa imaturităţii sfincterului. De asemenea, pierderea involuntară de urină poate avea cauze organice (malformaţii ale coloanei vertebrale, ale aparatului renal) sau poate fi determinată de afecţiuni urinare netratate, obezitate, tuse cronică sau de constipaţie", explică medicul pediatru Gabriela Şuiu-Apostol de la Fundaţia Acces. De asemenea, incontinenţa urinară apare în cazul micuţilor ca urmare a stresului familial sau şcolar, a unui regim de viaţă dezechilibrat (consum ridicat de substanţe excitante înainte de culcare), dar şi a expunerii la programe TV cu grad ridicat de agresivitate. În cazul lor, medicul recomandă instituirea unui regim de viaţă sănătos, depistarea şi tratarea eventualelor cauze organice şi urmarea terapiei comportamentale.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate