Cum să scapi de punctele negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea mai mare greşeală este să îţi storci cu degetele punctele negre: pielea va fi lezată şi mult mai sensibilă la atacul bacteriilor FOTO Shutterstock

Punctele negre sau cele albe, cunoscute sub numele de comedoane, trebuie şi ele tratate, chiar dacă nu sunt atât de grave precum coşurile. Ele se întâlnesc în număr mai mare pe faţă sau pe umeri.

Acneea afectează oameni de toate vârstele, ambele sexe şi toate etniile. Peste 85% din adolescenţi şi aproximativ 35-40% din adulţi suferă de o formă sau alta de acnee. Acneea se împarte în două categorii: coşurile sau chisturile şi punctele negre sau albe, notează „PositiveMed“.

Acneea este o inflamaţie cauzată de prea mult sebum care înfundă porii. Adică, glandele sebacee şi celulele moarte ale pielii, cunoscute sub numele de „corneocite“, se acumulează în pori, iar pielea din jur se infectează dând naştere unei umflături roşii – coşul. 

Punctele negre, cunoscute şi sub numele de „comedoane deschise“, sunt foliculi de păr care au o deschidere mai mare decât normală. Aceşti foliculi sunt plini de sebum şi de celule moarte. Din cauza unei reacţii la melanină, substanţa adunată în pori se înnegreşte. Pe de altă parte, punctele albe (comedoane închise) sunt foliculi plini de sebum, având doar o deschidere microscopică la suprafaţa pielii. Pentru că aerul nu poate pătrunde în folicul, substanţa nu se oxidează, păstrându-şi o culoare albicioasă.

Nu există leac minune cu efecte imediate

Primele lucruri de care ai nevoie pentru a scăpa de acnee sunt perseverenţa şi răbdarea. Nu există niciun leac minune care să-şi facă efectele peste noapte. Folosirea unui tratament care să împiedice acneea să se formeze este singurul mod prin care să scapi de acest tip de probleme ale pielii. Acest proces poate funcţiona doar de la interior spre exterior, dar şi cu ajutorul unor agenţi de curăţare speciali care ajută la controlul bacteriilor de la suprafaţa pielii şi care îndepărtează excesul de celule moarte.

Important este să aveţi grijă la produsele cosmetice care susţin că pot trata acneea. Orice produs poate ajuta doar la diminuarea simptomelor. Mai mult, unele dintre aceste produse de curăţare a pielii pot fi folosite împreună cu (dar niciodată în loc de) un tratament care va îndepărta cauzele acneei.

Tratarea şi prevenirea acneei se bazează pe ajutarea organismului să regleze secreţia glandelor sebacee, să le facă să producă mai puţin sebum. Pentru a îmbunătăţi rezultatele tratamentului, el trebui însoţit de o igienă bună a pielii care limitează inflamaţia rezultată din amestecul de sebum, celule moarte şi bacterii.

De reţinut este şi că acneea nu este cauzată de anumite alimente sau de pielea „murdară“. Aşadar, deşi o igienă bună şi un stil de viaţă sănătos sunt de ajutor, nu tratează, de fapt, acneea. Din contră, frecatul excesiv nu ajută faţa şi poate chiar irita pielea şi agrava inflamaţia, „invitând“ pur şi simplu bacteriile să se adăpostească în leziunile cauzate sau chiar făcând pielea să producă sebum în exces.

Cum să tratezi punctele negre şi albe

Cea mai bună rutină privind comedoanele (punctele negre şi albe) include o curăţare de două ori pe zi cu un produs pe care să se specifice „non-comedogenic“, o utilizare regulată de astringent pe bază de muşeţel şi, din când în când, câte o mască pentru a elimina excesul de sebum şi celulele moarte ale pielii care contribuie la înfundarea foliculilor.

AVERTISMENT! Printre cele mai folosite metode de a scăpa de punctele negre se regăseşte şi stoarcerea lor cu degetele sau folosirea unui fel de mic aspirator. Deşi aceste metode au succes la îndepărtarea „blocajelor“ temporare, ele cauzează şi cicatrici şi distrugeri permanente ale vaselor capilare (cele care „hrănesc“ pielea cu sânge, nutrienţi şi oxigen), iar leziunile pielii feţei, în timp, distrug uleiurile naturale ale pielii şi grăbesc procesul îmbătrânirii.

Mai mult, multe substanţe folosite pentru curăţarea feţei, mai ales cele care includ uleiuri sau care au în compoziţie nuci sau alţi agenţi exfolianţi, pot face mai mult rău decât bine, depozitând „agenţi de înfundare“ pe piele, dar şi făcând pielea mai sensibilă în faţa infecţiilor bacteriene.

Mască pentru faţă pe bază de albuş de ou şi lămâie

Sucul de lămâie este un ingredient puternic pentru eliminarea sebumului şi bacteriilor, curăţând punctele negre, închizând porii şi chiar albind punctele hiperpigmentate (pistruii). Albuşul de ou conferă luminozitate pielii, oferind chiar un efect de „lifting“ facial, de întinerire. Albuşurile ne mai ajută să scăpăm şi de punctele negre mai vechi sau urmele altor probleme de acnee. Această mască trebuie aplicată după ce ne-am curăţat faţa şi nu trebuie folosită dacă, în aceeaşi zi, s-a mai aplicat altă mască.

Ingrediente: un albuş de ou, o linguriţă de suc de lămâie proaspăt stors.

Într-un mic castron se amestecă cele două ingrediente. Apoi amestecul se aplică pe toată faţa, evitând cu grijă ochii şi pleoapele (dacă amestecul îţi intră în ochi, o simplă clătire cu apă caldă, fără săpun, este de folos). Dacă simţi că nu este de ajuns, poţi aplica două straturi. Masca se ţine pe faţă timp de 20-25 de minute.

Vei simţi că masca este gata de a fi înlăturată atunci când se usucă şi pare că îţi strânge faţa. Cojeşte-o, pur şi simplu, cu ajutorul degetelor. După ce ai dat masca jos, clăteşte-te cu cu un astringent pe bază de muşeţel.


Citeşte şi:

Ceaiul, miracol pentru frumuseţe: vindecă ochii obosiţi şi te scapă de coşuri

Ceaiul este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poţi avea în casă. Are o istorie ce se întinde pe mii de ani şi peste toate continentele. Din China până în Marea Britanie, ceaiul reprezintă un remediu pentru orice, de la tristeţe la durerile de cap şi de la ceremonie până chiar la tratamentul cancerului.

Evită aceste alimente ca să ai un ten frumos

Te-ai gândit vreodată că problemele tenului apar din cauza câtorva alimente? Dacă vrei să ai un ten curat, frumos şi hidratat, iată ce alimente ar trebui să nu le mai consumi foarte des.

Remedii ciudate care chiar funcţionează: aspirină împotriva acneei sau ceapă pentru durerile de urechi

Unele dintre leacurile auzite par a fi simple invenţii menite ne amuze. Însă, chiar dacă par absurde sau complet inutile, nu trebuie dispreţuite, mai ales că nu strică să le încerci. Există unele remedii care, deşi sună ciudat, chiar funcţionează.

Cum poate provoca moartea stoarcerea coşurilor

Cu toţii am trecut, suntem sau vom trece prin adolescenţă, perioada cea mai „prolifică“ în apariţia coşurilor pe care cu greu ne abţinem să nu le stoarcem, aşa cum ne sfătuiesc toţi medicii dermatologi, pentru că, în cele din urmă, acest prost obicei ne poate fi chiar fatal.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă