Coronavirus: Un medicament împotriva artritei reumatoide s-ar putea dovedi eficient şi contra noului virus. Studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Companiile farmaceutice încearcă să dezvolte medicamente eficiente împotriva noului coronavirus

Simptomele severe de COVID 19 ar putea fi tratate eficient cu un medicament contra artritei reumatoide. Teste clinice în acest sens sunt dezvoltate de compania farmaceutică Roche. Cel mai devreme tratamentul ar putea fi disponibil în această vară.

Compania Roche a primit aprobarea FDA - Administraţiei Alimentelor şi Medicamentelor din Statele Unite - pentru testarea noului medicament, potrivit agerpres.ro care citează DPA. 

Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor din Statele Unite speră ca Actemra – medicament utillizat pentru tratamentul artritei reumatoide să amelioreze inflamaţii similare cu care se confruntă bolnavii cu pneumonie din cauza COVID-19. 

"În unele forme de pneumonie virală, pneumonia se declanşează nu doar pentru că virusul e prezent, ci pentru că răspunsul inflamator este exacerbat", a spus directorul medical al Roche, Levi Garraway. "În China, au existat voci care au argumentat că acesta ar putea funcţiona împotriva pneumoniei (COVID-19) şi au constatat rezultate încurajatoare din punctul lor de vedere."

Medici din Italia au făcut la rândul lor experimente cu acest medicament, rezultatele fiind promiţătoare, a adăugat Levi Garraway, fapt care a motivat Roche să solicite FDA aprobarea în procedură accelerată.

"Obiectivul nostru este să demarăm studiul cât mai devreme posibil, din aprilie. Lucrăm zi şi noapte ca să putem începe", a mai spus Garraway.

Cel mai devreme, aprobarea FDA ar putea veni în această vară, iar medicamentul ar putea fi disponibil pe scară largă. 

FDA a aprobat recent teste pentru medicamentul Remdesivir, care se află de asemenea în faza de testare în China, şi a aprobat o combinaţie de hidroxiclorochină şi azitromicina pentru ”uzul compasional” - o sintagmă utilizată de medici atunci când solicită utilizarea unui medicament neaprobat destinat pacienţilor în stare critică.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată